Pagina curentă: GBV 2001 » Vechiul Testament » Psalmul 63
Psalmii
Psalmul 63
Un psalm al lui David; când era în pustiul lui Iuda.
1. Dumnezeule, Tu eşti Dumnezeul meu, pe Tine Te caut în zori de zi; sufletul* meu însetează după Tine, carnea mea tânjeşte după Tine, într-un pământ sec şi uscat, fără apă.
2. Aşa Te-am privit în sfântul locaş, ca să văd puterea* Ta şi gloria Ta.
3. Pentru că* bunătatea Ta este mai bună decât viaţa, buzele mele Te vor lăuda.
4. Aşa Te voi binecuvânta toată* viaţa mea, îmi voi ridica mâinile în Numele Tău.
5. Sufletul meu se* va sătura ca de măduvă şi de grăsime şi gura mea Te va lăuda cu buze care cântă de bucurie.
6. Când îmi amintesc* de Tine în patul meu, mă gândesc la Tine în vegherile nopţii:
7. pentru că Tu ai fost ajutorul meu şi la* umbra aripilor Tale voi cânta de veselie.
8. ✡ Sufletul meu Te urmează de aproapeSau „Sufletul meu stă lipit de Tine“; dreapta Ta mă susţine.
9. Dar cei care caută să-mi ia viaţa vor merge în părţile de jos ale pământului;
10. vor fi daţi* puterii sabiei, vor fi partea şacalilor.
11. Dar împăratul se va bucura în Dumnezeu; oricine* jură pe El se va lăuda, pentru că gura celor care vorbesc minciună va fi astupată.