1. Scapă-mă* de vrăjmaşii mei, Dumnezeul meu! Pune-mă la adăpost de cei care se ridică împotriva mea.
Psalmii
Cartea a doua
Psalmul 59
Către mai-marele muzicii. „Nu nimici“. Un mictamProbabil o poezie sau o bijuterie de aur al lui David; când Saul a trimis şi i-au pândit casa ca să-l omoare.
3. Pentru că, iată, îmi pândesc sufletul; cei puternici s-au adunat* împotriva mea – nu* pentru nelegiuirea mea, nici pentru păcatul meu, Doamne!
5. Şi Tu, Doamne, Dumnezeul oştirilor, Dumnezeul lui Israel, ridică-Te ca să cercetezi toate naţiunile; nu Te îndura de nici unul din urzitorii nelegiuirii. Oprire.
9. ✡ Puterea meaSau „Puterea lor“; sau „Puterea Sa“! voi lua seama la Tine; pentru că* Dumnezeu este turnul meu înalt.
10. Dumnezeul îndurării mele mă va întâmpina*; Dumnezeu mă va face* să privesc asupra vrăjmaşilor mei.
11. ✡ Nu-i* ucide, ca să nu uite poporul meu; fă-i să rătăcească prin puterea Ta şi prăbuşeşte-i, Doamne, scutul nostru!
12. Pentru că păcatul* gurii lor este cuvântul buzelor lorSau „Pentru păcatul gurii lor, cuvântul buzelor lor“; să fie prinşi în mândria lor, şi pentru blestemul şi pentru minciuna pe care le rostesc!
13. Nimiceşte-i* cu mânie, nimiceşte-i şi să nu mai fie, ca* să ştie că Dumnezeu domneşte în Iacov până la marginile pământului. Oprire.
Traducerea GBV 2001: Copyright © GBV România (www.gbv.ro)