1. L-am aşteptat* cu răbdare pe Domnul; şi El S-a plecat spre mine şi mi-a auzit strigătul.
Psalmii
Cartea întâi
Psalmul 40
✡ Către mai-marele muzicii. Un psalm al lui David.
2. M-a scos din groapa pieirii, din noroiul mocirlei*, şi mi-a pus* picioarele pe stâncă, mi-a întărit* paşii.
3. Şi* mi-a pus în gură o cântare nouă, lauda Dumnezeului nostru. Mulţi* vor vedea aceasta şi se vor teme şi se vor încrede în Domnul.
4. ✡ Ferice* de omul care şi-a pus încrederea în Domnul şi nu* se îndreaptă spre cei mândri şi spre cei care se abat spre minciună*.
5. Tu ai înmulţit*, Doamne, Dumnezeul meu, lucrările Tale minunate şi gândurile* Tale faţă de noi: nu se pot înşirui înaintea Ta. Să le vestesc şi să le spun, sunt prea numeroase pentru a le istorisi.
6. În jertfă* şi dar de mâncare nu Ţi-ai găsit plăcerea: mi-ai străpuns urechile; n-ai cerut ardere-de-tot, nici jertfă pentru păcat.
8. Este desfătarea* mea, Dumnezeul meu, să fac plăcerea Ta, şi legea Ta este înăuntrul* inimii mele“.
10. N-am* ascuns dreptatea Ta în inima mea, am vorbit despre credincioşia Ta şi despre mântuirea Ta; n-am ascuns bunătatea Ta şi adevărul Tău adunării celei mari.
11. Tu, Doamne, nu îndepărta de la mine îndurările Tale; bunătatea* Ta şi adevărul Tău să mă păzească întotdeauna.
12. Pentru că m-au înconjurat rele fără număr, nelegiuirileSau „pedepsele“ mele m au ajuns* şi nu pot să le privesc; sunt mai multe decât perii capului meu şi inima mea m-a părăsit*.
14. Să fie toţi împreună ruşinaţi* şi încurcaţi cei care-mi caută sufletul ca să-l piardă! Să fie daţi înapoi şi să fie înfruntaţi cei care-şi găsesc plăcerea în nenorocirea mea!
Traducerea GBV 2001: Copyright © GBV România (www.gbv.ro)