1. „Dacă te vei întoarce, Israele“, zice Domnul, „întoarce-te* la Mine; şi dacă vei îndepărta dinaintea Mea urâciunile tale, atunci nu vei mai rătăci

2. şi vei jura*: «Viu este Domnul!» în adevăr*, în judecată şi în dreptate, şi naţiunile* se vor binecuvânta în El şi se vor glorifica* în El“.

3. Pentru că aşa zice Domnul către bărbaţii lui Iuda şi către Ierusalim:

„Desţeleniţi-vă* un pământ nouLit. „necultivat“, „părăginit“ şi nu semănaţi între* spini!

4. Circumcideţi-vă* pentru Domnul şi circumcideţi-vă inimileLit. „îndepărtaţi prepuţurile inimii voastre“, bărbaţi ai lui Iuda şi locuitori ai Ierusalimului, ca nu cumva să izbucnească mânia Mea ca un foc şi să ardă şi să nu fie cine s-o stingă, din cauza răutăţii faptelor voastre!

5. ✡ Faceţi cunoscut în Iuda şi faceţi să se audă în Ierusalim şi ziceţi: «Sunaţi din trâmbiţă în ţară!» Strigaţi cu glas tare şi ziceţi: «Adunaţi-vă* şi să intrăm în cetăţile întărite!

6. Înălţaţi un steag spre Sion! Fugiţi, nu vă opriţi!» Pentru că Eu aduc răul de la nord* şi o nimicireLit. „rupere“ mare.

7. Leul s-a ridicat* din tufarul lui şi nimicitorul* naţiunilor este pe drumul lui; a ieşit din locul său ca să-ţi prefacă* ţara în pustiu; cetăţile tale vor fi pustiite, încât nu va rămâne nici un locuitorLit. „fără locuitor““.

8. De aceea, încingeţi-vă* cu sac, plângeţi şi ţipaţi, pentru că mânia aprinsă a Domnului nu s-a abătut de la noi.

9. Şi va fi aşa: „În ziua aceea“, zice Domnul, „inima împăratului şi inima căpeteniilor se vor pierde şi preoţii vor fi uimiţi şi profeţii vor fi înmărmuriţi“.

10. Şi am zis: „Vai, Doamne Dumnezeule, cu adevărat Tu ai amăgit* mult pe poporul acesta şi Ierusalimul, zicând*: «Veţi avea pace!», când sabia ajunge până la suflet“.

11. „În timpul acela se va zice poporului acestuia şi Ierusalimului: «Un vânt* arzător suflă din înălţimile golaşe în pustiu pe calea fiicei poporului Meu, nu ca să vânture, nici ca să cureţe».

12. Un vânt mai puternic decât acela va veni de laSau „pentru“ Mine! Acum voi rosti* şi Eu judecăţi împotriva lor!“

13. Iată, el se înalţă ca norii şi carele* lui sunt ca un vârtej; caii* lui sunt mai iuţi decât vulturii. Vai de noi, pentru că suntem pustiiţi!

14. ✡ Ierusalime, spală-ţi inima* de răutate, ca să fii salvat! Până când vei păstra în tine gândurile tale deşarte?

15. Pentru că un glas face cunoscut din Dan* şi face să se audă de nenorocirea din ţinutul muntos al lui Efraim.

16. Daţi de ştire naţiunilor; iată, faceţi să se audă la Ierusalim: „Vin străjerii dintr-o ţară* îndepărtată şi îşi înalţă glasul împotriva cetăţilor lui Iuda.

17. Ca paznicii unui ogor*, ei sunt împotriva lui de jur-împrejur, pentru că el s-a răzvrătit împotriva Mea“, zice Domnul.

18. „Calea ta şi faptele tale* au adus asupra ta aceste lucruri. Aceasta este nenorocirea ta; ce amară este, cum te pătrunde până la inimă!“

19. ✡ „Măruntaiele* mele! Măruntaiele mele! Sunt în chin. Pereţii inimii mele! Inima mea vuieşte* în mine; nu pot să tac! Pentru că auzi, suflete al meu, sunetul trâmbiţei, strigătul de război.

20. Se vesteşte nenorocire* peste nenorocire, pentru că toată ţara este pustiită; deodată sunt pustiite corturile* mele, într-o clipă, covoarele mele!

21. Până când voi vedea steagul şi voi auzi sunetul trâmbiţei?“

22. ✡ „Pentru că poporul Meu este nebun, ei nu Mă cunosc. Sunt fii fără minte şi n-au înţelegere; sunt pricepuţi* să facă răul, dar nu ştiu să facă binele“.

23. ✡ M-am uitat la pământ* şi, iată, era pustiu* şi gol; şi la ceruri, şi lumina lor nu era!

24. M-am uitat la munţi* şi, iată, tremurau, şi toate dealurile se zguduiau cu putere!

25. M-am uitat şi, iată, nu era nici un om; şi toate păsările cerurilor* fugiseră!

26. M-am uitat şi, iată, câmpul roditorSau „Carmelul“ era un pustiu; şi toate cetăţile lui erau dărâmate înaintea Domnului, înaintea aprinderii mâniei Sale!

27. Pentru că aşa zice Domnul:

„Toată ţara va fi o pustietate; dar nu o voi nimici* de tot.

28. De aceea pământul* se va jeli şi cerurile* de deasupra vor fi negre; pentru că Eu am vorbit, am hotărât* şi nu-Mi va părea rău, nici nu Mă voi întoarce de la aceasta“.

29. Fiecare cetateSau „Toată cetatea“ fuge de vuietul călăreţilor şi al arcaşilor; ei intră în tufişuri şi se caţără pe stânci; fiecare cetate este părăsită şi nici un om nu locuieşte în ele.

30. „Şi tu, cea pustiită, ce vei face? Chiar dacă te vei îmbrăca în stacojiu, chiar dacă te vei găti cu podoabe de aur, chiar dacă-ţi vei mări* ochii cu vopsea, în zadar te vei înfrumuseţa: iubiţii tăi* te dispreţuiesc, îţi caută viaţa.

31. Pentru că am auzit un glas ca al unei femei la naştere, strâmtorare ca a celei care naşte pe întâiul ei născut, glasul fiicei Sionului; ea suspină, îşi întinde* mâinile, zicând: «Acum, vai de mine! Pentru că mi se stinge sufletul din cauza ucigaşilor!»“