GenezaSau „ÎNTÂIA CARTE A LUI MOISE (MOISE I)“

Capitolul 30

1. Şi, când a văzut Rahela că nu face copii* lui Iacov, Rahela a invidiat* pe sora ei şi a zis lui Iacov: „Dă-mi copii, ori mor*!“

2. Şi Iacov s-a aprins de mânie împotriva Rahelei şi i-a zis: „Sunt eu în locul* lui Dumnezeu, care ţi-a oprit rodul* pântecelui?“

3. Şi ea a zis: „Iată roaba* mea, Bilha! Intră la ea, ca să nască pe genunchii mei*, şi-mi voi zidi şi eu casăLit. „şi voi fi şi eu zidită“ prin ea“.

4. Şi i-a dat de soţie pe Bilha*, roaba ei, şi Iacov a intrat la ea.

5. Şi Bilha a rămas însărcinată şi a născut un fiu lui Iacov.

6. Şi Rahela a zis: „Dumnezeu mi-a făcut dreptate* şi mi-a ascultat şi glasul şi mi-a dat un fiu“. De aceea i-a pus numele DanJudecată.

7. Şi Bilha, roaba Rahelei, a rămas însărcinată din nou şi a născut un al doilea fiu lui Iacov.

8. Şi Rahela a zis: „Am luptat luptele lui Dumnezeu împotriva surorii mele şi am învins“. Şi i-a pus numele NeftaliLupta mea*.

9. Când a văzut Leea că a încetat să nască, a luat pe Zilpa, roaba* sa, şi a dat-o de soţie lui Iacov.

10. Şi Zilpa, roaba Leei, a născut un fiu lui Iacov.

11. Şi Leea a zis: „Cu noroc!“ Şi i-a pus numele GadNoroc.

12. Şi Zilpa, roaba Leei, a născut un al doilea fiu lui Iacov.

13. Şi Leea a zis: „Ferice de mine! pentru că fetele mă vor numi* fericită“. Şi i-a pus numele AşerFericit, Binecuvântat.

14. Şi Ruben a ieşit în zilele secerişului grâului şi a găsit mandragorePlante afrodiziace în câmp; şi le-a adus mamei sale, Leea. Şi Rahela i-a zis Leei: „Dă-mi*, te rog, din mandragorele* fiului tău“.

15. Şi ea i-a zis: „Puţin* este că mi-ai luat bărbatul? Şi vrei să iei şi mandragorele fiului meu?“ Şi Rahela i-a zis: „De aceea, el să se culce cu tine la noapte pentru mandragorele fiului tău“.

16. Şi Iacov a venit de la câmp seara şi Leea i-a ieşit înainte şi a zis: „Vei intra la mine, pentru că, în adevăr, te-am cumpăratSau „închiriat“ cu mandragorele fiului meu“. Şi s-a culcat cu ea în noaptea aceea.

17. Şi Dumnezeu a ascultat pe Leea şi ea a rămas însărcinată şi a născut un al cincilea fiu lui Iacov.

18. Şi Leea a zis: „Dumnezeu m-a răsplătit, pentru că am dat pe roaba mea soţului meu“. Şi i-a pus numele IsaharRăsplată.

19. Şi Leea a rămas din nou însărcinată şi a născut un al şaselea fiu lui Iacov.

20. Şi Leea a zis: „Dumnezeu m-a înzestrat cu o zestre bună; acum soţul meu va locui cu mine, pentru că i-am născut şase fii!“ Şi i-a pus numele ZabulonLocuinţă*.

21. Şi, după aceasta, a născut o fată şi i-a pus numele DinaJudecată.

22. Şi Dumnezeu Şi-a adus aminte* de Rahela şi Dumnezeu a ascultat-o şi i-a deschis* pântecele.

23. Şi ea a rămas însărcinată şi a născut un fiu şi a zis: „Dumnezeu mi-a înlăturat* dispreţul“.

24. Şi i-a pus numele IosifEl va adăuga, zicând: „Domnul îmi va adăuga* un alt fiu“.

Îmbogăţirea lui Iacov

25. Şi a fost aşa: după ce a născut Rahela pe Iosif, Iacov a zis lui Laban: „Dă-mi* drumul să mă duc la locul meu şi în ţara mea.

26. Dă-mi soţiile pentru care ţi-am slujit* şi copiii şi să plec, pentru că ştii ce slujbă ţi-am făcutLit. „slujba mea cu care ţi-am slujit““.

27. Şi Laban i-a zis: „Te rog, dacă am căpătat favoare în ochii tăi, zăboveşte! Am descoperitLit. „Am presimţit“, „Am prezis“Domnul m-a binecuvântat datorită* ţie“.

28. Şi i-a zis: „Hotărăşte-mi plata* ta şi ţi-o voi da“.

29. Şi el i-a zis: „Ştii* cum ţi-am slujit şi ce au ajuns vitele tale sub grija meaLit. „cu mine“.

30. Pentru că ce aveai înainte de venirea mea era puţin şi a crescut până la o mulţime şi Domnul te-a binecuvântat la fiecare pas al meuLit. „pe urmele mele“. Şi acum, când să lucrez şi pentru* casa mea?“

31. Şi el i-a zis: „Ce să-ţi dau?“ Şi Iacov i-a zis: „Să nu-mi dai nimic. Dacă-mi vei face lucrul acesta, din nou îţi voi paşte şi îţi voi păzi oile.

32. Voi trece astăzi prin toată turma ta şi voi despărţi de acolo orice oaie pestriţă şi pătată şi orice miel negru dintre miei şi ce este pătat şi pestriţ printre capre: şi aceasta să fie plata* mea.

33. Şi dreptatea* mea va răspunde pentru mine în viitorLit. „în ziua de mâine“, când vei veni pentru plata mea, înaintea feţei tale: tot ce nu este pestriţ şi pătat între capre şi negru între miei se va socoti furat, dacă va fi la mine“.

34. Şi Laban i-a zis: „Iată, fie după cuvântul tău!“

35. Şi a despărţit în ziua aceea ţapii bălţaţi şi pătaţi şi toate caprele pestriţe şi pătate, toate care aveau ceva alb şi tot ce era negru între miei şi le-a dat în mâna fiilor săi.

36. Şi a pus cale de trei zile între el şi Iacov. Şi Iacov păştea restul turmei lui Laban.

37. Şi Iacov şi-a luat* nuiele verzi de plop şi de migdal şi de paltinSau „platan“, „castan“ şi, jupuindu-le de scoarţă, a făcut pe ele crestături albe, încât se vedea albul care era pe nuiele.

38. Şi el punea nuielele pe care le jupuia de scoarţă înaintea turmei, în jgheaburile din adăpătoarele unde veneau oile să bea; şi ele erau în călduri când veneau să bea.

39. Şi oile erau în călduri înaintea nuielelor şi oile fătau miei bălţaţi, pestriţi şi pătaţi.

40. Şi Iacov despărţea mieii şi abătea feţele oilor din turma lui Laban către cele negre şi bălţate; şi a pus turmele sale la o parte şi nu le-a pus cu oile lui Laban.

41. Şi a fost aşa: de câte ori oile cele mai tari se încălzeau, Iacov punea nuielele în jgheaburi înaintea ochilor turmei, ca să intre în călduri înaintea nuielelor.

42. Şi când oile erau slabe, nu le punea. Şi astfel cele slabe erau ale lui Laban, iar cele tari, ale lui Iacov.

43. Şi omul acesta s-a îmbogăţitLit. „a crescut“ foarte mult şi a avut multe* oi şi robi şi roabe şi cămile şi măgari.



Traducerea GBV 2001: Copyright © GBV România (www.gbv.ro)