1. Dar acum râd* de mine cei care sunt mai tineri decât mine, pe ai căror părinţi nu-i socoteam vrednici să fie puşi alături de câinii turmei mele.

2. Şi la ce mi-ar fi folosit puterea mâinilor lor, oameni din care a pierit vigoarea?

3. Sfrijiţi de lipsă şi foame, ei fugSau „rod“ în locuri uscate, de mult părăsite şi pustiite.

4. Ei adună iarbă sărată printre tufişuri şi rădăcinile de mătură pentru hrana lor!

5. Sunt alungaţi dintre oameni; strigă după ei ca după hoţ.

6. Locuiesc în crăpături întunecoase, în peşteri ale pământului şi ale stâncilor.

7. Zbiară printre tufişuri, se îngrămădesc sub mărăcini.

8. Fii ai nebunilor şi fii ai celor fără nume – sunt alungaţi din ţară.

9. Şi acum* eu sunt cântecul lor şi sunt proverbul lor.

10. Le este silă de mine, stau departe de mine, da, nu se sfiesc să mă scuipe* în faţă.

11. Pentru că El mi-a dezlegat funiaSau „El Şi-a dezlegat funia“ şi m-a întristat şi ei au aruncat frâul înaintea mea.

12. Cei tineriPlozii se ridică la dreapta mea; îmi împing la o parte picioarele şi îşi înalţă* împotriva mea căile lor stricate;

13. îmi strică şi cărarea, îmi pun înainte nenorocirea, fără să-i ajute cinevaSau „nu este nimeni care să ajute împotriva lor“;

14. ei intră ca printr-o spărtură largă, în mijlocul tulburării se rostogolesc înainte.

15. Spaimele se întorc împotriva mea, îmi spulberă onoarea ca vântul, iar bunăstarea mea a trecut ca un nor.

16. Şi acum, sufletul meu se varsă* în mine; zilele întristării m-au cuprins.

17. Noaptea îmi străpunge oasele* din mine, iar durerileViermii care mă rod n-au astâmpăr;

18. prin puterea lor cea mare, mi-au ajuns veşmânt; mă strâng ca gulerul cămăşii mele.

19. El m-a aruncat în noroi şi am ajuns ca ţărâna şi cenuşa.

20. ✡ Strig către Tine şi nu-mi răspunzi; mă ridic în picioare şi Tu mă priveşti!

21. Te-ai schimbat, ca să fii crud cu mine; mă urmăreşti* cu tăria mâinii Tale.

22. Mă ridici pe vânt, mă faci să fiu purtat de el şi îmi topeşti fiinţaAlţii „mă topeşti prin furtună“.

23. Pentru că ştiu că mă duci la moarte şi la casa de adunare* pentru toţi cei vii.

24. În adevăr, nici o rugăciune nu ajută când El Îşi întinde mâna, deşi ei strigă când El nimiceşte. Sau „Totuşi, nu-şi întinde cineva mâna în cădere? Sau nu strigă după ajutor în nenorocirea lui?“

25. N-am plâns* eu pentru cel ale cărui zile erau grele? Nu era întristat sufletul meu pentru cel nevoiaş?

26. Pentru că aşteptam* binele, şi a venit răul; şi aşteptam lumina, dar a venit întunericul.

27. Îmi fierb măruntaiele şi nu se odihnesc; zile de întristare au venit peste mine.

28. Umblu înnegrit*, dar nu de soare; mă ridic, strig în adunare.

29. Am ajuns frate* cu şacalii şi tovarăş cu struţii.

30. Pielea* mea a devenit neagră şi cade de pe mine şi oasele* îmi sunt pârjolite de căldură.

31. Şi harfa* mea s-a prefăcut în jale, şi fluierul meu în glasul celor care plâng.