1. Omul născut din femeie are puţine zile şi este plin* de tulburare.

2. Răsare* ca o floare şi este tăiat; şi fuge ca umbra şi nu rămâne.

3. Şi Tu Îţi deschizi ochii asupra* unuia ca acesta şi mă aduci* la judecată cu Tine?

4. Cine poate scoate* un lucru curat din unul necurat? Nimeni!

5. Dacă zilele* lui sunt hotărâte, dacă numărul lunilor lui este cu Tine şi i-ai pus margini peste care să nu treacă,

6. ia-Ţi privirea* de la el şi lasă-l să se odihnească, până se va bucura ca un lucrător plătit*, la sfârşitul zilei.

7. ✡ Pentru că pentru copac este speranţă; dacă va fi tăiat, va înmuguri din nou şi mlădiţa lui nu va înceta*.

8. Chiar dacă-i îmbătrâneşte rădăcina în pământ şi-i piere trunchiul în ţărână,

9. totuşi, la mirosul apei va înmuguri şi va da ramuri ca un răsad tânăr;

10. dar omul moare şi rămâne întins; da, omul îşi dă duhul, şi unde este?

11. Apele* se duc din lac şi râul seacă şi se usucă:

12. aşa şi omul, se culcă şi nu se mai ridică; până* nu vor mai fi cerurile, nu se vor trezi şi nu vor fi sculaţi din somnul lor.

13. ✡ O, de m-ai ascunde în Locuinţa morţilor, de m-ai ţine ascuns până-Ţi va trece mânia*! de mi-ai rândui un timp şi Ţi-ai aduce aminte de mine!

14. Dacă moare un om, va trăi el din nou? În toate zilele luptei mele aş aştepta*, până mi-ar veni schimbarea*.

15. Ai chema*, şi eu Ţi-aş răspunde; Ţi-ar fi dor de lucrarea mâinilor Tale.

16. Dar acum îmi numeri* paşii; nu pândeşti Tu păcatul meu?

17. Fărădelegea mea este pecetluită* într-un sac şi adaugi la nelegiuirea mea.

18. Dar un munte care se prăbuşeşte se preface în pulbere şi stânca se mută din locul ei;

19. apele rod pietrele, şuvoaiele lor spală ţărâna pământului; şi Tu faci să piară speranţa* omului.

20. Îl învingi pentru totdeauna şi se duce; îi schimbi faţa şi-i dai drumul.

21. Fiii săi ajung în onoare şi el nu ştie*; sau sunt înjosiţi şi el nu vede aceasta.

22. Carnea lui suferă numai pentru el însuşi şi sufletul lui jeleşte numai pentru sine“.