1. Şi Domnul i-a zis lui Moise: „Intră* la Faraon şi spune-i: «Aşa zice Domnul Dumnezeul evreilor: Lasă pe poporul Meu să plece*, ca să-Mi slujească!

2. Pentru că, dacă* nu vei vrea să-i laşi şi îi vei reţine,

3. iată, mâna* Domnului va fi peste vitele care sunt în câmpii, peste cai, peste măgari, peste cămile, peste boi şi peste oi: va fi o plagă foarte grea.

4. Şi Domnul va face deosebire* între vitele lui Israel şi vitele Egiptului; şi nimic* nu va muri din tot ce este al fiilor lui Israel»“.

5. Şi Domnul a hotărât un timp, zicând: „Mâine va face Domnul aceasta în ţară“.

6. Şi Domnul a făcut aceasta a doua zi; şi toate vitele* Egiptului au murit, dar nici una din vitele fiilor lui Israel n-a murit.

7. Şi Faraon a trimis şi, iată, nici una din vitele israeliţilor nu murise. Dar inima lui Faraon s-a îngreuiat* şi n-a lăsat pe popor să plece.

8. Şi Domnul le-a zis lui Moise şi lui Aaron: „Umpleţi-vă mâinile cu cenuşă din cuptor şi Moise s-o arunce spre ceruri înaintea ochilor lui Faraon;

9. şi se va face pulbere măruntă peste toată ţara Egiptului; şi vor fi bube* care dau în băşici, pe om şi pe animal, în toată ţara Egiptului“.

10. Şi au luat cenuşă din cuptor şi au stat înaintea lui Faraon; şi Moise a aruncat-o spre ceruri; şi s-a făcut bube care dau în băşici, pe om şi pe animal.

11. Şi ghicitorii n-au putut* să stea înaintea lui Moise, din cauza bubelor; pentru că bubele erau pe ghicitori şi pe toţi egiptenii.

12. Şi Domnul a împietritSau „a făcut neînduplecată“ (şi în Cap. 10.20,27;11.10;14.4,8,17)* inima lui Faraon şi el nu i-a ascultat, după cum zisese Domnul lui Moise.

13. Şi Domnul i-a zis lui Moise: „Scoală-te* dis-de-dimineaţă şi stai înaintea lui Faraon şi spune-i: Aşa zice Domnul Dumnezeul evreilor: «Lasă* pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească!

14. Pentru că de astă dată trimit toate plăgile Mele în inima ta, şi peste robii tăi şi peste poporul tău, ca să cunoşti că nu este* nimeni ca Mine pe tot pământul.

15. Pentru că, dacă Mi-aş fi întins mâna şi te-aş fi lovit cu ciumă, pe tine şi pe poporul tău, ai fi pierit de pe faţa pământului.

16. Dar chiar pentru aceasta te-am lăsat să trăieşti, ca să-Mi arăt* în tine puterea Mea şi ca Numele Meu să fie făcut cunoscut pe tot pământul.

17. Te mai înalţi tu împotriva poporului Meu, ca să nu-l laşi să plece?

18. Iată, mâine, pe timpul acesta, voi face să plouă grindină* foarte mare, cum n-a fost în Egipt din ziua în care a fost întemeiat şi până astăzi.

19. Şi acum trimite şi pune la adăpost toate vitele tale şi tot ce ai pe câmp; pentru că grindina va cădea peste orice om şi peste orice animal care se va găsi pe câmp şi nu va fi adus în casă, şi va muri»“.

20. Cel* care s-a temut de cuvântul Domnului dintre slujitorii lui Faraon şi-a scăpat robii şi vitele în casă.

21. Dar cel care nu şi-a îndreptat inima spre cuvântul Domnului şi-a lăsat robii şi vitele pe câmp.

22. Şi Domnul i-a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna spre ceruri, ca să fie* grindină în toată ţara Egiptului, peste oameni şi peste animale şi peste toată iarba câmpului în ţara Egiptului“.

23. Şi Moise şi-a întins toiagul spre ceruri; şi Domnul a trimis tuneteLit. „a dat glasuri“ şi grindină şi focul* umbla pe pământ. Şi Domnul a plouat grindină peste ţara Egiptului.

24. Şi a fost grindină, şi foc amestecat cu grindină foarte mare, cum n-a fost* în toată ţara Egiptului de când a ajuns el o naţiune.

25. Şi grindina a bătut, în toată ţara Egiptului, tot ce era pe câmp, de la om până la animal; şi grindina a bătut* toată iarba câmpului şi a frânt toţi copacii de pe câmp.

26. Numai* în ţinutul Gosen, unde erau fiii lui Israel, n-a fost grindină.

27. Şi Faraon a trimis şi i-a chemat pe Moise şi pe Aaron şi le-a zis: „Am păcătuit* de astă dată; Domnul* este drept, iar eu şi poporul meu suntem răi.

28. Rugaţi-vă Domnului şi să fie de ajuns atâtea tunete şi grindină ale lui Dumnezeu, şi vă voi lăsa să plecaţi şi nu veţi mai rămâne“.

29. Şi Moise i-a zis: „Când voi ieşi din cetate, îmi voi întinde* mâinile către Domnul: tunetele vor înceta şi nu va mai fi grindină, ca să cunoşti că pământul este* al Domnului.

30. Cât despre tine şi robii tăi, ştiu* că încă* nu vă temeţi de Domnul Dumnezeu“.

31. Şi inul şi orzul* au fost distruse, pentru că orzul dăduse în spic şi inul înflorise.

32. Şi grâul şi alaculSpecie de grâu foarte rezistent, cu un singur bob în spic nu s-au stricat, pentru că erau târzii.

33. Şi Moise a ieşit de la Faraon, afară din cetate, şi şi-a întins* mâinile spre Domnul; şi tunetele şi grindina au încetat şi ploaia nu s-a mai vărsat pe pământ.

34. Şi Faraon a văzut că ploaia şi tunetele şi grindina încetaseră şi a păcătuit în continuare şi şi-a îngreuiat inima*, el şi robii săi.

35. Şi inima lui Faraon s-a împietrit* şi nu i-a lăsat pe fiii lui Israel să plece, după cum zisese Domnul prinLit. „prin mâna lui“ Moise.