Evanghelia după Matei

Capitolul 22

Parabola nunţii fiului de împărat (Lc 14.16-24)

1. Şi Isus, răspunzând, le-a vorbit* din nou în parabole, spunând:

2. „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un împărat care a făcut nuntăLit. „sărbătoare de nuntă“ fiului său;

3. şi a trimis pe robii săi să cheme pe cei invitaţi la nuntăLit. „sărbătoare de nuntă“. Şi ei n-au vrut să vină.

4. A trimis din nou alţi robi, zicând: «Spuneţi celor invitaţi: Iată, am pregătit masa mea; boii* mei şi vitele mele cele îngrăşate sunt înjunghiate şi toate sunt gata; veniţi la nuntă».

5. Dar ei, nesocotind aceasta, au plecat: unul la ogorul lui şi altul la negustoria lui.

6. Iar ceilalţi, punând mâna pe robii săi, s-au purtat rău cu ei şi i-au omorât.

7. Şi împăratulUnele ms. ad. „auzind“ s-a mâniat şi, trimiţând armatele* sale, i-a omorât pe ucigaşii aceia şi le-a ars cetatea.

8. Atunci ·le-a spus robilor săi: «Nunta este gata, dar cei invitaţi n-au fost vrednici*.

9. Mergeţi deci la răspântiile drumurilorDrumuri mari şi, pe câţi îi veţi găsi, invitaţi-i la nuntă».

10. Şi robii aceia au ieşit la drumuriDrumuri mari şi i-au* adunat pe toţi pe care i-au găsit, şi răi, şi buni, şi sala de nuntăLit. „şi nunta“ s-a umplut cu oaspeţi.

11. Şi împăratul, intrând să privească oaspeţii, a văzut acolo un om care nu era îmbrăcat* în haină de nuntă.

12. Şi ·i-a spus: «Prietene, cum ai intrat aici neavând haină de nuntă?» Iar el a amuţit.

13. Atunci împăratul le-a spus slujitorilor: «Legaţi-i picioarele şi mâinile şi luaţi-lUnele ms. omit „şi luaţi-l“ şi aruncaţi-l* în întunericul de afară! Acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.

14. Pentru că* mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi»“.

Tributul Cezarului (Mc 12.13-17;Lc 20.20-26)

15. Atunci fariseii au mers şi s-au sfătuit cum să-L prindă cu vorba.

16. Şi ·au trimis la El pe ucenicii lor cu irodianii, spunând: „Învăţătorule, ştim că eşti adevărat şi că îi înveţi calea lui Dumnezeu în adevăr şi că nu-Ţi pasă de nimeni, pentru că nu priveşti la înfăţişarea oamenilor.

17. Spune-ne deci ce gândeşti: se cuvine să dăm tribut Cezarului, sau nu?“

18. Dar Isus, cunoscându-le răutatea, a spus: „Pentru ce Mă ispitiţi, făţarnicilor?

19. Arătaţi-mi moneda pentru tribut“. Şi I-au adus un dinar.

20. Şi El ·le-a spus: „Ale cui sunt chipul acesta şi inscripţia?“

21. Ei ·I-au spus: „Ale Cezarului“. Atunci El ·le-a zis: „Daţi* deci Cezarului cele ale Cezarului şi lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu!“

22. Şi, când au auzit, s-au minunat; şi L-au lăsat şi au plecat.

Despre înviere (Mc 12.18-27;Lc 20.27-40)

23. În ziua aceea au venit la El nişte saduchei, care* zic că nu există înviere; şi L-au întrebat,

24. spunând: „Învăţătorule, Moise* a spus: «Dacă va muri cineva neavând copii, fratele său să ia în căsătorie pe soţia lui şi să-i ridice urmaşLit. „sămânţă“ fratelui său».

25. Şi erau la noi şapte fraţi; şi cel dintâi, după ce s-a căsătorit, a murit; şi, neavând urmaş, a lăsat pe soţia lui fratelui său.

26. În acelaşi fel şi al doilea, şi al treilea, până la al şaptelea.

27. Şi la urma tuturor a murit şi femeia.

28. Deci, la înviere, căruia dintre cei şapte îi va fi soţie? pentru că toţi au avut-o“.

29. Şi Isus, răspunzând, le-a spus: „Vă rătăciţi, necunoscând* Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.

30. Pentru că la înviere nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt* ca îngeriiLit. „îngeri ai“ lui DumnezeuUnele ms. omit „lui Dumnezeu“ în cer.

31. Iar despre învierea morţilor, n-aţi citit ce vi s-a spus de către Dumnezeu, care zice:

32. «Eu* sunt Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov»? DumnezeuUnele ms. „El“ nu este Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii“.

33. Şi, când mulţimile au auzit aceasta, au* fost uimite de învăţătura Lui.

Porunca cea mare (Mc 12.28-34;Lc 20.25-28)

34. Dar fariseii, auzind că El a închis gura saducheilor, s-au adunat.

35. Şi unul dintre ei, învăţător al legii, L-a întrebat, ispitindu-L şi spunândUnele ms. omit „şi spunând“:

36. „Învăţătorule, care poruncă este cea mare în lege?“

37. Şi ElUnele ms. „Isus“ i-a spus: «Să* iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta şi cu tot sufletul tău şi cu tot cugetulMinte, gândire, înţelegere tău».

38. Aceasta este porunca cea mare şi cea dintâiUnele ms. „cea dintâi şi cea mare“.

39. Şi o a doua asemenea ei este: «Să* iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi».

40. De aceste* două porunci depind toată legea şi profeţii“.

Al cui fiu este Hristosul (Mc 12.35-37;Lc 20.41-44)

41. Şi fariseii fiind adunaţi, Isus i-a întrebat, spunând:

42. „Ce gândiţi voi despre Hristos? Al cui fiu este?“ Ei ·I-au spus: „Al lui David“.

43. El ·le-a spus: „Cum atunci David, vorbind în Duh, Îl numeşte Domn, spunând:

44. «Domnul* a zis Domnului meu: Şezi la dreapta Mea până voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioareleUnele ms. „ca aşternut al picioarelor“ Tale»?

45. Deci, dacă David Îl numeşte Domn, cum este El fiu al lui?“

46. Şi nimeni* nu I-a putut răspunde un cuvânt; nici n-a* îndrăznit cineva, din ziua aceea, să-L mai întrebe.



Traducerea GBV 2001: Copyright © GBV România (www.gbv.ro)