1. Şi din nou a început să-i înveţe lângă mare. Şi s-a adunat la El o mare mulţime, încât El, intrând în corabie, S-a aşezat în ea, pe mare; şi toată mulţimea era aproape de mare, pe ţărm.

2. Şi îi învăţa multe în parabole şi, în* învăţătura Sa, le spunea: „Ascultaţi!

3. Iată, semănătorul a ieşit să semene.

4. Şi a fost că, pe când semăna, una a căzut lângă drum, şi au venit păsărileUnele ms. ad. „cerului“ şi au mâncat-o.

5. Şi alta a căzut pe locul stâncos, unde nu avea mult pământ, şi îndată a răsărit, pentru că nu avea pământ adânc;

6. şi, când a răsărit soareleUnele ms. „răsărind soarele“, a fost arsă şi, pentru că nu avea rădăcină, s-a uscat.

7. Şi alta a căzut între spini; şi spinii au crescut şi au înăbuşit-o şi n-a dat rod.

8. Şi alta a căzut pe pământul cel bun şi a dat* rod, răsărind şi crescând; şi a adus: una treizeci, şi una şaizeci, şi una o sută“.

9. Şi le-a spusUnele ms. „a spus“: „Cine are urechi de auzit, să audă“.

10. Şi, când* a fost singur, cei din jurul Lui împreună cu cei doisprezece L-au întrebat despre paraboleUnele ms. „parabolă“.

11. Şi le-a spus: „Vouă vă este dat să cunoaşteţiUnele ms. omit „să cunoaşteţi“ taina Împărăţiei lui Dumnezeu; dar pentru cei* de afară, toate sunt date în parabole;

12. pentru ca*, văzând, să vadă şi să nu cunoască; şi, auzind, să audă şi să nu înţeleagă, ca nu cumva să se întoarcăSă se întoarcă la Dumnezeu şi să li se ierte păcateleUnele ms. omit „păcatele““.

13. Şi le-a spus: „Nu înţelegeţi parabola aceasta? Şi cum veţi cunoaşte toate parabolele?

14. Semănătorul* seamănă Cuvântul.

15. Şi aici sunt cei de lângă drum, unde Cuvântul este semănat; şi, când aud, îndată vine Satan şi ia Cuvântul care a fost semănat în eiUnele ms. „în inimile lor“.

16. Şi, la fel, sunt cei semănaţi pe locurile stâncoase sunt cei care, când aud Cuvântul, îndată îl primesc cu bucurie,

17. şi nu au rădăcină în ei înşişi, ci sunt numai pentru un timp; apoi, când vine necaz sau persecuţie din cauza Cuvântului, îndată se poticnesc.

18. Şi alţiiUnele ms. „aceştia“ sunt cei semănaţi între spini: aceştia sunt cei care au auzitUnele ms. „aud“ Cuvântul;

19. şi grijile veaculuiUnele ms. ad. „acestuia“ şi înşelăciunea* bogăţiei şi poftele după alte lucruri, intrând în ei, înăbuşă Cuvântul, şi el devine neroditor.

20. Şi cei care sunt semănaţi pe pământul cel bun sunt cei care aud Cuvântul şi îl primesc şi rodesc: unul treizeci, şi unul şaizeci, şi unul o sută“.

21. Şi* le-a spus: „Oare este adusă lumina ca să fie pusă sub baniţă sau sub pat? nu ca să fie aşezată în sfeşnic?

22. Pentru că* nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit, nici nu a fost ceva tăinuit, decât ca să vină la lumină.

23. Dacă* are cineva urechi de auzit, să audă“.

24. Şi le-a spus: „Fiţi atenţi la ce auziţi! Cu* ce măsură măsuraţi, vi se va măsura şi vi se va adăugaUnele ms. ad. „vouă, celor care auziţi“.

25. Pentru că* oricui are i se va da; şi celui care nu are, şi ceea ce are i se va lua“.

26. Şi a spus: „Aşa* este Împărăţia lui Dumnezeu, ca şi cum un om aruncă sămânţa pe pământ;

27. şi doarme şi se trezeşte, noapte şi zi, şi sămânţa încolţeşte şi creşte, fără să ştie el cum.

28. Unele ms. ad. „Pentru că“Pământul rodeşte de la sine: întâi fir, apoi spic, apoi grâu deplin în spic.

29. Iar când rodul este copt, îndată trimite* secera, pentru că a sosit secerişul“.

30. Şi a spus: „Cu ceUnele ms. „Cum“* să asemănăm Împărăţia lui Dumnezeu? sau în ce parabolă s-o arătăm?

31. Cu un grăunte de muştar care, când este semănat pe pământ, este mai mic decât toate seminţele care sunt pe pământ;

32. şi, când a fost semănat, creşte şi se face mai mare decât toate verdeţurile şi face ramuri mari, încât păsările cerului se pot cuibări sub umbra lui“.

33. Şi* cu multe asemenea parabole le vestea Cuvântul, după cum puteau ei să audă;

34. iar fără parabolă nu le vorbea; şi, deoparte, le explica ucenicilor Săi pe toate.

35. Şi, în* ziua aceea, când s-a făcut seară, le-a spus: „Să trecem dincolo!“

36. Şi, dând drumul mulţimii, ei L-au luat, aşa cum era, în corabie. Dar erau şi alte corăbiiUnele ms. „corăbioare“ cu El.

37. Şi s-a făcut o furtună puternică de vânt şi valurile loveauSau „se prăvăleau peste“ în corabie, încât era aproape să se umple.

38. Şi El era la cârmăSau „pupa“, partea din urmă a corăbiei, dormind pe căpătâi. Şi ei Îl trezesc şi-I spun: „Învăţătorule, nu-Ţi pasă că pierim?“

39. Şi, trezindu-Se, a mustrat vântul şi a spus mării: „Linişte! Taci!“ Şi vântul a stat şi s-a făcut linişte mare.

40. Şi le-a spus: „Pentru ce sunteţi fricoşiUnele ms. „aşa de fricoşi“? Cum de nu aveţi credinţă? Unele ms. „N-aveţi credinţă încă?““

41. Şi s-au temut cu mare teamă şi ziceau unii către alţii: „Cine deci este Acesta, că şi vântul şi marea ascultă de El?“