1. Deci, rămânând o promisiune de a intra în odihna Lui, să* ne temem ca nu cumva cineva dintre voi să pară că a rămas în urmă.
2. Pentru că, în adevăr, nouă ni s-a adus vestea bună ca şi lor; dar lor, cuvântul pe care l-au auzit nu le-a folosit, negăsindLit. „nefiind amestecat cu“ credinţă în cei care au auzit.
3. Pentru că noi*, cei care am crezut, intrăm în odihnă, după cum a spus: „Aşa am* jurat în mânia Mea: «NuLit. „Dacă“ vor intra în odihna Mea!»“, deşi lucrările erau împlinite de la întemeierea lumii.
4. Pentru că a spus undeva, despre a şaptea zi, astfel: „Şi Dumnezeu S-a* odihnit în ziua a şaptea de toate lucrările Sale“.
5. Şi din nou în acest loc: „NuLit. „Dacă“ vor intra în odihna Mea!“
6. Deci, fiindcă rămâne ca unii să intre în ea şi cei cărora li s-a adus întâi vestea bună n-au intrat din cauza neascultării,
7. El hotărăşte din nou o anumită zi, „Astăzi“*, spunând în David după atâta timp, după cum s-a spus mai înainteUnele ms. omit „mai înainte“: „Astăzi, dacă veţi auzi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile!“
8. Pentru că, dacă Iosua le-ar fi dat odihna, n-ar fi vorbit după aceea despre o altă zi.
9. Rămâne deci o odihnă de sabat pentru poporul lui Dumnezeu.
10. Pentru că cine a intrat în odihna Lui, acela s-a şi odihnit de lucrările lui, ca Dumnezeu de ale Sale.
11. Să ne străduim deci să intrăm în odihna aceea, pentru ca nimeni să nu cadă după acelaşi* exemplu de neascultare.
12. Deoarece Cuvântul lui Dumnezeu este viu* şi lucrător şi mai* ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri şi pătrunzând* până la despărţirea sufletului şi a duhului, a încheieturilor şi a măduvei, şi în stare să judece gândurile şi intenţiile inimii.
13. Şi* nici o făptură nu este ascunsă înaintea Lui, ci* toate sunt goale şi descoperite înaintea ochilor Aceluia cu care avem a face.