1. Cuvintele* EclesiastuluiNumele „Eclesiastul“ este în Septuaginta; „Predicatorul“ în Vulgata; cuvântul ebraic înseamnă „unul care face adunări“, fiul lui David, împărat* în Ierusalim.

2. Deşertăciunea* deşertăciunilor, zice Eclesiastul, deşertăciunea deşertăciunilor! Totul* este deşertăciune!

3. Ce folos* are omul din toată truda lui cu care se trudeşte sub soare?

4. Generaţie trece şi generaţie vine, dar pământul* rămâne pentru totdeauna.

5. Şi soarele* răsare şi soarele apune şi se grăbeşte spre locul său unde răsare.

6. Vântul se duce* spre sud şi se întoarce spre nord; se duce şi se întoarce; şi vântul revine la rotirileLit. „ciclurile“ lui.

7. Toate* râurile curg în mare şi marea nu se umple; spre locul de unde vin râurile, într-acolo merg iarăşi.

8. Toate lucrurile sunt pline de frământare, aşa cum nimeni nu poate spune. Ochiul* nu se satură văzând, nici urechea nu se mulţumeşteLit. „nu se umple“ auzind.

9. Ce* a fost, aceea va fi; şi ce s a făcut, aceea se va face; şi nu este nimic nou sub soare.

10. Este ceva despre care s-ar putea spune: „Iată, acesta este nou“? Era deja în veacurile care au fost înainte de noi.

11. Nu este nici o aducere-aminte* de cele trecute; nici nu va fi amintire despre cele care vor veni, pentru cei care vor fi după aceea.

12. Eu, Eclesiastul*, am fost împărat peste Israel în Ierusalim.

13. Şi mi-am pus* inima să caut şi să cercetez* cu înţelepciune despre tot ce se face sub ceruri: aceasta este o preocupare* neplăcută pe care a dat o Dumnezeu fiilor oamenilor, ca să fie chinuiţi cu ea.

14. Am văzut toate lucrările care se fac sub soare; şi, iată, totul este deşertăciune* şi goană după vântSau „hrănire cu vânt“, „tulburare a duhului“!

15. Ce este strâmb* nu se poate îndrepta şi ce lipseşte nu se poate număra.

16. Am vorbit cu inima mea, zicând: „Iată, am ajuns mare şi am dobândit* înţelepciune mai mult decât toţi cei care au fost înainte de mine peste Ierusalim şi inima mea a văzut multă înţelepciune şi cunoştinţă“.

17. Şi mi-am pus* inima la cunoaşterea înţelepciunii şi la cunoaşterea* nebuniei şi a prostiei; am aflat că aceasta de asemenea este goană după vânt.

18. Pentru că în multă* înţelepciune este mult necaz; şi cel care înmulţeşte cunoştinţa înmulţeşte durerea.