1. După aceste lucruri, Dumnezeu a pus la încercare pe Avraam, şi i-a zis: „Avraame!“ „Iată-mă“, a răspuns el.
2. Dumnezeu i-a zis: „Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, pe Isaac; du-te în ţara Moria, şi adu-l ardere de tot acolo, pe un munte pe care ţi-l voi spune.“
3. Avraam s-a sculat dis de dimineaţă, a pus şaua pe măgar, şi a luat cu el două slugi şi pe fiul său Isaac. A tăiat lemne pentru arderea de tot, şi a pornit spre locul, pe care i-l spusese Dumnezeu.
4. A treia zi, Avraam a ridicat ochii, şi a văzut locul de departe.
5. Şi Avraam a zis slugilor sale: „Rămîneţi aici cu măgarul; eu şi băiatul, ne vom duce pînă colo să ne închinăm, şi apoi ne vom întoarce la voi.“
6. Avraam a luat lemnele pentru arderea de tot, le-a pus în spinarea fiului său Isaac, şi a luat în mînă focul şi cuţitul. Şi au mers astfel amîndoi împreună.
7. Atunci Isaac, vorbind cu tatăl său Avraam, a zis: „Tată!“ „Ce este, fiule?“ i-a răspuns el. Isaac a zis din nou: „Iată focul şi lemnele; dar unde este mielul pentru arderea de tot?“
8. „Fiule“, a răspuns Avraam, „Dumnezeu însuş va purta grijă de mielul pentru arderea de tot.“ Şi au mers amîndoi împreună înainte.
9. Cînd au ajuns la locul pe care i-l spusese Dumnezeu, Avraam a zidit acolo un altar, şi a aşezat lemnele pe el. A legat pe fiul său Isaac, şi l-a pus pe altar, deasupra lemnelor.
10. Apoi Avraam a întins mîna, şi a luat cuţitul, ca să junghie pe fiul său.
11. Atunci Îngerul Domnului l-a strigat din ceruri, şi a zis: „Avraame!Avraame!“ „Iată-mă!“ a răspuns el.
12. Îngerul a zis: „Să nu pui mîna pe băiat, şi să nu-i faci nimic; căci ştiu acum că te temi de Dumnezeu, întrucît n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine.“
13. Avraam a ridicat ochii, şi a văzut înapoia lui un berbece, încurcat cu coarnele într-un tufiş; şi Avraam s-a dus de a luat berbecele, şi l-a adus ca ardere de tot în locul fiului său.
14. Avraam a pus locului aceluia numele:„Domnul va purta de grijă (Evreieşte: Jehova iire.). Deaceea se zice şi azi: „La muntele unde Domnul va purta de grijă.“
15. Ingerul Domnului a chemat a doua oară din ceruri pe Avraam,
16. şi a zis: „Pe Mine însumi jur, zice Domnul: pentrucă ai făcut lucrul acesta, şi n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu,
17. te voi binecuvînta foarte mult şi-ţi voi înmulţi foarte mult sămînţa, şi anume:ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării; şi sămînţa ta va stăpîni cetăţile vrăjmaşilor ei.
18. Toate neamurile pămîntului vor fi binecuvîntate în sămînţa ta, pentrucă ai ascultat de porunca Mea!“
19. Avraam s-a întors la slugile sale, şi s-au sculat şi au plecat împreună la Beer-Şeba, căci Avraam locuia la Beer-Şeba.