1. Dumnezeu Şi-a adus aminte de Noe, de toate vieţuitoarele şi de toate vitele care erau cu el în corabie; şi Dumnezeu a făcut să sufle un vînt pe pămînt, şi apele s-au potolit.

2. Izvoarele Adîncului şi stăvilarele cerurilor au fost închise, şi ploaia din cer a fost oprită.

3. Apele au scăzut de pe faţa pămîntului, scurgîndu-se şi împuţinîndu-se, şi, după o sută cincizeci de zile, apele s-au micşorat.

4. În luna a şaptea, în ziua a şaptesprezecea a lunii, corabia s-a oprit pe munţii Ararat.

5. Apele au mers scăzînd pînă în luna a zecea. În luna a zecea, în ziua întîi a lunii, s-au văzut vîrfurile munţilor.

6. După patruzeci de zile, Noe a deschis fereastra corăbiei pe care o făcuse.

7. A dat drumul unui corb, care a ieşit, ducîndu-se şi întorcîndu-se, pînă cînd au secat apele de pe pămînt.

8. A dat drumul şi unui porumbel, ca să vadă dacă scăzuseră apele de pe faţa pămîntului.

9. Dar porumbelul n-a găsit nici un loc ca să-şi pună piciorul, şi s-a întors la el în corabie, căci erau ape pe toată faţa pămîntului. Noe a întins mîna, l-a luat, şi l-a băgat la el în corabie.

10. A mai aşteptat alte şapte zile, şi iarăşi a dat drumul porumbelului din corabie.

11. Porumbelul s-a întors la el spre seară; şi iată că în ciocul lui era o frunză de măslin ruptă de curînd. Noe a cunoscut astfel că apele scăzuseră pe pămînt.

12. A mai aşteptat alte şapte zile; şi a dat drumul porumbelului. Dar porumbelul nu s-a mai întors la el.

13. În anul şase sute unu, în luna întîi, în ziua întîi a lunii, apele secaseră pe pămînt. Noe a ridicat învelitoarea corăbiei: s-a uitat, şi iată că faţa pămîntului se uscase.

14. În luna a doua, în a douăzeci şi şaptea zi a lunii, pămîntul era uscat de tot.

15. Atunci Dumnezeu a vorbit lui Noe, şi i-a zis:

16. „Ieşi din corabie, tu şi nevastă-ta, fiii tăi şi nevestele fiilor tăi cu tine!

17. Scoate afară împreună cu tine toate vieţuitoarele de tot felul care sînt cu tine, atît păsările cît şi vitele şi toate tîrîtoarele care se tîrăsc pe pămînt: să mişune pe pămînt, să crească şi să se înmulţească pe pămînt.“

18. Şi Noe a ieşit afară cu fiii săi, cu nevastă-sa şi cu nevestele fiilor săi.

19. Toate dobitoacele, toate tîrîtoarele, toate păsările, tot ce se mişcă pe pămînt, după soiurile lor, au ieşit din corabie.

20. Noe a zidit un altar Domnului; a luat din toate dobitoacele curate şi din toate păsările curate, şi a adus arderi de tot pe altar.

21. Domnul a mirosit un miros plăcut; şi Domnul a zis în inima Lui: „Nu voi mai blestema pămîntul, din pricina omului, pentru că întocmirile gîndurilor din inima omului sînt rele din tinereţea lui; şi nu voi mai lovi tot ce este viu, cum am făcut.

22. Cît va fi pămîntul, nu va înceta semănatul şi seceratul, frigul şi căldura, vara şi iarna, ziua şi noaptea!“