1. ✸ Am văzut pe Domnul stând pe altar. Şi El a zis: „Loveşte capitelul, ca să se clatine pragurile şi zdrobeşte-l* în bucăţi peste capetele tuturor; şi voi ucide cu sabia pe ultimul dintre eiSau „pe urmaşii lor“; acela* dintre ei care fuge nu va scăpa prin fugă şi acela dintre ei care scapă, nu va fi scăpat.
Amos
Capitolul 9
Israel pedepsit
2. Chiar dacă ar pătrunde până în Locuinţa morţilor*, de acolo îi va lua mâna Mea; şi dacă s-ar sui până la ceruri*, de acolo îi voi coborî.
3. Chiar dacă s-ar ascunde pe vârful Carmelului, voi cerceta şi i voi lua de acolo; şi chiar dacă s-ar ascunde de ochii Mei în adâncul mării, acolo* voi porunci şarpelui şi-i va muşca.
4. Şi, chiar dacă vor merge în captivitate înaintea vrăjmaşilor lor, acolo voi porunci sabiei şi-i va omorî. Şi Îmi voi îndrepta ochii* asupra lor pentru rău şi nu pentru bine“.
5. Şi Domnul Dumnezeul oştirilor este Cel care atinge ţara şi ea se topeşte* şi toţi cei care locuiesc în ea vor jeli*; şi se va umfla toată ca Nilul şi va descreşte ca râul Egiptului.
6. El este Cel care Îşi construieşte camerele* de sus în ceruri; şi El a întemeiat bolta Sa peste pământ; El este Cel care cheamă apele* mării şi le varsă pe suprafaţa pământului. Domnul* este Numele Lui!
7. ✡ „Nu-Mi sunteţi voi ca fiii etiopienilorLit. „cuşiţilor“, voi, fii ai lui Israel?“ zice Domnul. „N-am scos Eu pe Israel din ţara Egiptului şi pe filisteni* din Caftor* şi pe sirieniEbr. „aramei“ din Chir*?“
8. „Iată, ochii Domnului Dumnezeu sunt asupra* împărăţiei păcătoase şi o voi nimici* de pe faţa pământului: numai că nu voi nimici de tot casa lui Iacov“, zice Domnul.
9. „Pentru că, iată, poruncesc şi voi vântura casa lui Israel printre toate naţiunile, cum se vântură grâul în ciur, dar nu va cădea nici cel mai mic grăunte pe pământ!
10. Toţi păcătoşii poporului Meu vor muri prin sabie, cei care zic: «Nu ne va atinge*, nici nu ne va ajunge răul»“.
Israel restaurat
11. ✡ „În ziua aceea*, voi ridica locaşul cel căzut al lui David şi-i voi închide spărturile şi-i voi ridica dărâmăturile şi-l voi construi ca în zilele din vechime,
12. ca ei să stăpânească* rămăşiţa Edomului* şi a tuturor naţiunilor peste care este chemat Numele Meu“, zice Domnul, care face aceasta.
13. ✡ „Iată, vin* zile“, zice Domnul, „când plugarul va ajunge pe secerător şi cel care calcă struguri pe semănător şi munţii vor picura* must şi toate dealurile se vor topi.
Traducerea GBV 2001: Copyright © GBV România (www.gbv.ro)