1. Şi cuvântul Domnului a fost către IonaPorumbel*, fiul lui Amitai,

2. zicând: „Ridică-te, du-te la Ninive, cetatea cea mare*, şi strigă împotriva ei; pentru că răutatea* lor s-a suit înaintea Mea“.

3. Dar Iona s-a ridicat ca să fugă la Tarsis*, departe* de faţa Domnului; şi a coborât la Iafo* şi a găsit o corabie care mergea la Tarsis; şi a plătit costul călătoriei şi a coborât în ea ca să meargă cu ei la Tarsis, departe de faţa Domnului.

4. Dar Domnul a trimis* un vânt tare pe mare şi a fost o furtună puternică pe mare şi corabia era ameninţată să fie sfărâmată.

5. Atunci corăbierii s-au înspăimântat şi au strigat fiecare către dumnezeul lui şi au aruncat* în mare încărcătura care era în corabie, ca să fie uşurată de ea. Iar Iona coborâse în partea* de jos a corabiei şi se culcase şi dormea adânc.

6. Şi comandantul vasuluiLit. „mai-marele vâslaşilor“ s-a apropiat de el şi i-a zis: „Ce faci tu, dormi? Ridică-te, cheamă* pe Dumnezeul tău; poate* că Dumnezeu Îşi va aminti de noi şi nu vom pieri!“

7. Şi au zis unul către altul: „Veniţi şi să aruncăm sorţi*, ca să ştim din cauza cui a venit asupra noastră nenorocirea aceasta!“ Şi au aruncat sorţi şi sorţul a căzut pe Iona.

8. Atunci ei i-au zis: „Spune-ne*, te rugăm, din cauza cui a venit asupra noastră nenorocirea aceasta? Care-ţi este meseria? Şi de unde vii? Care este ţara ta? Şi din ce popor eşti?“

9. Şi el le-a zis: „Eu sunt evreu şi mă tem de Domnul Dumnezeul cerurilor care* a făcut marea şi uscatul“.

10. Atunci oamenii s-au înfricoşat foarte tareLit. „s-au înfricoşat cu mare frică“ şi i-au zis: „Ce ai făcut?“ Pentru că oamenii aceia ştiau că fugea departe de faţa Domnului, pentru că el le spusese.

11. Şi i-au zis: „Ce să-ţi facem, ca să se liniştească marea faţă de noi?“ Pentru că marea se înfuria tot mai mult.

12. Şi el le-a zis: „Luaţi-mă* şi aruncaţi-mă în mare şi marea se va linişti faţă de voi; pentru că ştiu că din cauza mea a venit asupra voastră furtuna aceasta mare“.

13. Dar oamenii vâsleau din greu ca să ajungă la uscat şi nu puteau*, pentru că marea se înfuria tot mai mult împotriva lor.

14. Şi au strigat către Domnul şi au zis: „O, Doamne, Te rugăm, să nu pierim din cauza vieţii omului acestuia şi nu pune asupra* noastră sânge nevinovat! pentru că Tu, Doamne, ai făcut* cum ai vrut“.

15. Şi l-au luat pe Iona şi l-au aruncat în mare şi furia mării* a încetat.

16. Atunci oamenii aceia s-au temut* de Domnul cu temere mare şi au adus o jertfă Domnului şi au făcut promisiuni.

17. Aici începe cap. 2 în ebr.Şi Domnul pregătise un peşte mare care să-l înghită pe Iona; şi Iona a fost* în pântecele peştelui trei zile şi trei nopţi.