Neemia

Capitolul 3

Dregerea zidurilor Ierusalimului.

1. Marele preot Eliaşib s-a sculat împreună cu fraţii săi, preoţii, şi au zidit poarta oilor. Au sfinţit-o, şi i-au pus uşile; au sfinţit-o dela turnul Mea, pînă la turnul lui Hananeel.

2. Alături de Eliaşib au zidit şi oamenii din Ierihon; alături de el a zidit şi Zacur, fiul lui Imri.

3. Fiii lui Senaa au zidit poarta peştilor. Au acoperit-o cu scînduri, şi i-au pus uşile, încuietorile şi zăvoarele.

4. Alături de ei a lucrat la dregerea zidului Meremot, fiul lui Urie, fiul lui Hacoţ; alături de ei a lucrat Meşulam, fiul lui Berechia, fiul lui Meşezabeel; alături de ei a lucrat Ţadoc, fiul lui Baana;

5. alături de ei au lucrat Tecoiţii, ai căror fruntaşi nu s-au supus în slujba Domnului.

6. Ioiada, fiul lui Paseah, şi Meşulam, fiului lui Besodia, au dres poarta cea veche. Au acoperit-o cu scînduri, şi i-au pus uşile, încuietorile şi zăvoarele.

7. Alături de ei au lucrat Melatia, Gabaonitul, Iadon, Meronotitul, şi oamenii din Gabaon şi Miţpa, pînă la scaunul dregătorului de dincoace de rîul Eufrat;

8. alături de ei a lucrat Uziel, fiul lui Harhaia, dintre argintari, şi alături de el a lucrat Hanania, dintre făcătorii de mir. Au întărit Ierusalimul pînă la zidul cel lat.

9. Alături de ei a lucrat Refaia, fiul lui Hur, care era mai mare peste jumătate din ţinutul Ierusalimului.

10. Alături de ei a lucrat, în faţa casei sale, Iedaia, fiul lui Harumaf, şi alături de el a lucrat Hatuş, fiul lui Haşabnia.

11. O altă parte a zidului şi turnul cuptoarelor au fost drese de Malchia, fiul lui Harim, şi de Haşub, fiul lui Pahat-Moab.

12. Alături de ei a lucrat, cu fetele sale, Şalum, fiul lui Haloheş, mai marele peste jumătate din ţinutul Ierusalimului.

13. Hanun şi locuitorii Zanoahului au dres poarta văii. Au zidit-o, şi i-au pus uşile, încuietorile şi zăvoarele. Ei au făcut o mie de coţi de zid pînă la poarta gunoiuluui.

14. Malchia, fiul lui Recab, mai marele peste ţinutul Bet-Hacheremului, a dres poarta gunoiului. A zidit-o, şi i-a pus uşile, încuietorile şi zăvoarele.

15. Şalun, fiul lui Col-Hoze, mai marele peste ţinutul Miţpa, a dres poarta izvorului. A zidit-o, a acoperit-o cu scînduri, şi i-a pus uşile, încuietorile şi zăvoarele. A făcut zidul iazului Siloe lîngă grădina împăratului, pînă la treptele cari pogoară din cetatea lui David.

16. După el Neemia, fiul lui Azbuc, mai marele peste jumătate din ţinutul Bet-Ţurului, a lucrat la dregerea zidului pînă în faţa mormintelor lui David, pînă la iazul care fusese zidit, şi pînă la casa vitejilor.

17. După el au lucrat Leviţii, Rehum, fiul lui Bani, şi alături de el a lucrat, pentru ţinutul său, Haşabia, mai marele peste jumătate din ţinutul Cheila.

18. După el au lucrat fraţii lor, Bavai, fiul lui Henadad, mai marele peste jumătate din ţinutul Cheila;

19. şi alături de el Ezer, fiul lui Iosua, mai marele Miţpei, a dres o altă parte a zidului, în faţa suişului casei armelor, în unghi.

20. După el Baruc, fiul lui Zabai, a dres cu rîvnă o altă parte, dela unghi pînă la poarta casei marelui preot Eliaşib.

21. După el Meremot, fiul lui Urie, fiul lui Hacoţ, a dres o altă parte, dela poarta casei lui Eliaşib, pînă la capătul casei lui Eliaşib.

22. După el au lucrat preoţii din împrejurimile Ierusalimului.

23. După ei Beniamin şi Haşub au lucrat în dreptul casei lor. După ei Azaria, fiul lui Maaseia, fiul lui Anania, a lucrat lîngă casa lui.

24. După el Binui, fiul lui Henadad, a dres o altă parte, dela casa lui Azaria pînă la unghi şi pînă la colţ.

25. Palal, fiul lui Uzai, a lucrat în faţa unghiului şi în faţa turnului de sus care iese înainte din casa împăratului, lîngă curtea temniţei. După el a lucrat Pedaia, fiul lui Pareoş.

26. Slujitorii Templului, cari locuiesc pe deal, au lucrat pînă în dreptul porţii apelor, la răsărit, şi pînă în dreptul turnului care iese în afară.

27. După el Tecoiţii au dres o altă parte, în dreptul turnului celui mare, care iese înafară pînă la zidul dealului.

28. Deasupra porţii cailor, preoţii au lucrat fiecare înaintea casei lui.

29. După ei Ţadoc, fiul lui Imer, a lucrat înaintea casei lui. După el a lucrat Şemaia, fiul lui Şecania,păzitorul porţii dela răsărit.

30. După el Hanania, fiul lui Şelemia, şi Hanun, al şaselea fiu al lui Ţalaf, au dres o altă parte a zidului. După ei Meşulam, fiul lui Berechia, a lucrat în faţa odăii lui.

31. După el Malchia, dintre argintari, a lucrat pînă la casele slujitorilor Templului şi negustorilor, în dreptul porţii Mifcad, şi pînă la odaia de sus din colţ.

32. Argintarii şi negustorii au lucrat între odaia de sus din colţ şi poarta oilor.