1. Chivotul Domnuluui a fost şapte luni în ţara Filistenilor.
2. Şi Filistenii au chemat pe preoţi şi pe ghicitori, şi au zis: „Ce să facem cu chivotul Domnului? Arătaţi-ne cum trebuie să-l trimetem înapoi la locul lui.“
3. Ei au răspuns: „Dacă trimeteţi înapoi chivotul Dumnezeului lui Israel, să nu-l trimeteţi cu mîna goală, ci aduceţi lui Dumnezeu o jertfă pentru vină; atunci vă veţi vindeca, şi veţi şti pentruce nu s-a îndepărtat mîna Lui de peste voi.“
4. Filistenii au zis: „Ce jertfă pentru vină să-I aducem?“ Ei au răspuns: „Cinci umflături de aur şi cinci şoareci de aur, după numărul domnitorilor Filistenilor, căci aceeaş urgie a fost peste voi toţi şi peste domnitorii voştri.
5. Faceţi nişte chipuri după umflăturile voastre şi nişte chipuri după şoarecii voştri cari pustiesc ţara, şi daţi slavă Dumnezeului lui Israel: poate că va înceta să-Şi apese mîna peste voi, peste dumnezeii voştri, şi peste ţara voastră.
6. Pentruce să vă împietriţi inima, cum şi-au împietrit inima Egiptenii şi Faraon? Nu i-a pedepsit El şi n-au lăsat ei atunci pe copiii lui Israel să plece?
7. Acum, faceţi un car nou de tot, şi luaţi două vaci tinere cari dau ţîţă şi cari n-au tras la jug; înjugaţi vacile la car, şi mînaţi înapoi acasă viţeii lor cari se ţin după ele.
8. Să luaţi chivotul Domnului, şi să-l puneţi în car; să puneţi alături de el, într-o ladă, lucrurile de aur pe cari le daţi Domnului ca dar pentru vină; apoi să-l trimeteţi, şi va pleca.
9. Să-l urmăriţi cu privirea; şi dacă se va sui pe drumul hotarului său spre Bet-Şemeş, Domnul ne-a făcut acest mare rău; dacă nu, vom şti că nu mîna Lui ne-a lovit, ci lucrul acesta a venit peste noi din întîmplare.“
10. Oamenii au făcut aşa. Au luat două vaci cari alăptau, le-au înjugat la car, şi le-au închis viţeii acasă.
11. Au pus în car chivotul Domnului, şi lada cu şoarecii de aur şi chipurile umflăturilor lor.
12. Vacile au apucat drept pe drum spre Bet-Şemeş; au ţinut mereu acelaş drum, mugind, şi nu s-au abătut nici la dreapta nici la stînga. Domnitorii Filistenilor au mers după ele pînă la hotarul Bet-Şemeşului.