Epistola întîi a lui Pavel către Tesaloniceni

Capitolul 2

1. Voi înşivă ştiţi, fraţilor, că venirea noastră la voi n-a fost zadarnică.

2. Dupăce am suferit şi am fost batjocoriţi în Filipi, cum ştiţi, am venit plini de încredere în Dumnezeul nostru, să vă vestim Evanghelia lui Dumnezeu în mijlocul multor lupte.

3. Căci propovăduirea noastră nu se întemeiază nici pe rătăcire, nici pe necurăţie, nici pe viclenie.

4. Ci, fiindcă Dumnezeu ne-a găsit vrednici să ne încredinţeze Evanghelia, căutăm să vorbim aşa ca să placem nu oamenilor, ci lui Dumnezeu, care ne cercetează inima.

5. În adevăr, cum bine ştiţi, niciodată n-am întrebuinţat vorbe măgulitoare, nici haina lăcomiei: martor este Dumnezeu.

6. N-am căutat slavă dela oameni: nici dela voi, nici dela alţii, deşi, ca apostoli ai lui Hristos, am fi putut să cerem cinste.

7. Dimpotrivă, ne-am arătat blînzi în mijlocul vostru, ca o doică ce-şi creşte cu drag copiii.

8. Astfel, în dragostea noastră fierbinte pentru voi, eram gata să vă dăm nu numai Evanghelia lui Dumnezeu, dar chiar şi viaţa noastră, atît de scumpi ne ajunseserăţi.

9. Vă aduceţi aminte, fraţilor, de osteneala şi munca noastră. Cum lucram zi şi noapte, ca să nu fim sarcină niciunuia din voi, şi vă propovăduiam Evanghelia lui Dumnezeu.

10. Voi sînteţi martori, şi Dumnezeu deasemenea, că am avut o purtare sfîntă, dreaptă şi fără prihană faţă de voi, cari credeţi.

11. Ştiţi iarăş că am fost pentru fiecare din voi, ca un tată cu copiii lui: vă sfătuiam, vă mîngîiam şi vă adeveream,

12. să vă purtaţi într-un chip vrednic de Dumnezeu, care vă cheamă la Împărăţia şi slava Sa.

13. Deaceea mulţămim fără încetare lui Dumnezeu că, atunci cînd aţi primit Cuvîntul lui Dumnezeu, auzit dela noi, l-aţi primit nu ca pe cuvîntul oamenilor, ci, aşa cum şi este în adevăr, ca pe Cuvîntul lui Dumnezeu, care lucrează şi în voi cari credeţi.

14. Căci, fraţilor, voi aţi călcat pe urmele Bisericilor lui Dumnezeu, cari sînt în Hristos Isus, în Iudea; pentrucă şi voi aţi suferit din partea celor de un neam cu voi aceleaşi rele, pe cari le-au suferit ele din partea Iudeilor.

15. Iudeii aceştia au omorît pe Domnul Isus şi pe prooroci, pe noi ne-au prigonit, nu plac lui Dumnezeu, şi sînt vrăjmaşi tuturor oamenilor,

16. căci ne opresc să vorbim Neamurilor, ca să fie mîntuite. Astfel, ei totdeauna pun vîrf păcatelor lor. Dar, la urmă, i-a ajuns mînia lui Dumnezeu!

17. Noi, fraţilor, după ce am fost despărţiţi cîtăva vreme de voi, cu faţa dar nu cu inima, am avut cu atît mai mult dorinţa să vă vedem.

18. Astfel, odată, şi chiar de două ori, am voit (eu, Pavel, cel puţin) să venim la voi; dar ne-a împedecat Satana.

19. Căci cine este, în adevăr, nădejdea, sau bucuria, sau cununa noastră de slavă? Nu sînteţi voi, înaintea Domnului nostru Isus Hristos, la venirea Lui?

20. Da, voi sînteţi slava şi bucuria noastră.