2 Cronici

Sau a doua paralipomene

Capitolul 1

Solomon împărat.

1. Solomon, fiul lui David, s-a întărit în domnie; Domnul, Dumnezeul lui, a fost cu el; şi l-a înălţat din ce în ce mai mult.

2. Solomon a poruncit întregului Israel, căpeteniilor peste mii şi sute, judecătorilor, mai marilor întregului Israel, căpeteniilor caselor părinteşti;

3. şi Solomon s-a dus cu toată adunarea la înălţimea dela Gabaon. Acolo se afla cortul întîlnirii lui Dumnezeu, făcut în pustie de Moise, robul Domnului.

4. Dar chivotul lui Dumnezeu fusese mutat de David din Chiriat-Iearim la locul pe care i-l pregătise, căci îi întinsese un cort la Ierusalim.

5. Tot acolo se afla, înaintea cortului Domnului, altarul de aramă pe care-l făcuse Beţalel, fiul lui Uri, fiul lui Hur.

6. Solomon şi adunarea au căutat pe Domnul. Şi acolo, pe altarul de aramă care era înaintea cortului întîlnirii, a adus Solomon Domnului o mie de arderi de tot.

7. În timpul nopţii, Dumnezeu S-a arătat lui Solomon, şi i-a zis: „Cere ce vrei să-ţi dau.“

8. Solomon a răspuns lui Dumnezeu: „Tu ai arătat o mare bunăvoinţă tatălui meu David, şi m-ai pus să domnesc în locul lui.

9. Acum, Doamne Dumnezeule, împlinească-se făgăduinţa Ta, făcută tatălui meu David, fiindcă m-ai pus să domnesc peste un popor mare la număr ca pulberea pămîntului!

10. Dă-mi dar înţelepciune şi pricepere, ca să ştiu cum să mă port în fruntea acestui popor! Căci cine ar putea să judece pe poporul Tău, pe poporul acesta atît de mare?“

11. Dumnezeu a zis lui Solomon: „Fiindcă dorinţa aceasta este în inima ta, fiindcă nu ceri nici bogăţii, nici averi, nici slavă, nici moartea vrăjmaşilor tăi, nici chiar o viaţă lungă, ci ceri pentru tine înţelepciune şi pricepere ca să judeci pe poporul Meu, peste care te-am pus să domneşti,

12. Înţelepciunea şi priceperea îţi sînt date. Îţi voi da, pe deasupra, bogăţii, averi şi slavă, cum n-a mai avut niciodată niciun împărat înaintea ta, şi cum nici nu va mai avea după tine.“

Avuţia lui Solomon.

13. Solomon s-a întors la Ierusalim, după ce a părăsit înălţimea de la Gabaon şi cortul întîlnirii. Şi a domnit peste Israel.

14. Solomon a strîns cară şi călărime; avea o mie patru sute de cară şi douăsprezece mii de călăreţi, pe cari i-a aşezat în cetăţile unde ţinea carăle şi la Ierusalim lîngă împărat.

15. Împăratul a făcut argintul şi aurul tot atît de obicinuite la Ierusalim ca pietrele, şi cedrii tot atît de obicinuiţi ca sicomorii1 cari cresc în cîmpie.

16. Solomon îşi aducea caii din Egipt; o ceată de negustori ai împăratului se duceau şi-i luau în cete pe un preţ hotărît;

17. se duceau şi aduceau din Egipt un car cu şase sute de sicli de argint, şi un cal cu o sută cincizeci de sicli. Tot aşa aduceau şi pentru toţi împăraţii Hetiţilor şi pentru împăraţii Siriei.