Numeri

Sau a patra carte a lui Moise

Capitolul 33

Popasurile Israeliţilor.

1. Iată popasurile copiilor lui Israel cari au ieşit din ţara Egiptului, după oştirile lor, subt povăţuirea lui Moise şi lui Aaron.

2. Moise a scris călătoriile lor din popas în popas, după porunca Domnului. Şi iată popasurile lor, după călătoriile lor.

3. Au pornit din Ramses în luna întîi, în ziua a cincisprezecea a lunii întîi. A doua zi după Paşte, copiii lui Israel au ieşit gata de luptă în faţa tuturor Egiptenilor,

4. în timp ce Egiptenii îşi îngropau pe toţi întîii lor născuţi, pe cari-i lovise Domnul dintre ei. Căci Domnul făcuse chiar şi pe dumnezeii lor să simtă puterea Lui.

5. Copiii lui Israel au pornit din Ramses şi au tăbărît la Sucot.

6. Au pornit din Sucot, şi au tăbărît la Etam, care este la marginea pustiei.

7. Au pornit din Etam, s-au întors înapoi la Pi-Hahirot, faţă în faţă cu Baal-Ţefon, şi au tăbărît înaintea Migdolului.

8. Au pornit dinaintea Pi-Hahirotului, şi au trecut prin mijlocul mării în spre pustie; au făcut un drum de trei zile în pustia Etamului, şi au tăbărît la Mara.

9. Au pornit dela Mara, şi au ajuns la Elim; la Elim erau douăsprezece izvoare de apă şi şaptezeci de finici: acolo au tăbărît.

10. Au pornit din Elim, şi au tăbărît lîngă marea Roşie.

11. Au pornit dela marea Roşie, şi au tăbărît în pustia Sin.

12. Au pornit din pustia Sin, şi au tăbărît la Dofca.

13. Au pornit din Dofca, şi au tăbărît la Aluş.

14. Au pornit din Aluş, şi au tăbărît la Refidim, unde poporul n-a găsit apă de băut.

15. Au pornit din Refidim, şi au tăbărît în pustia Sinai.

Dela Sinai la Cades.

16. Au pornit din pustia Sinai, şi au tăbărît la Chibrot-Hataava.

17. Au pornit dela Chibrot-Hataava, şi au tăbărît la Haţerot.

18. Au pornit din Haţerot, şi au tăbărît la Ritma.

19. Au pornit dela Ritma, şi au tăbărît la Rimon-Pereţ.

20. Au pornit din Rimon-Pereţ, şi au tăbărît la Libna.

21. Au pornit din Libna, şi au tăbărît la Risa.

22. Au pornit din Risa, şi au tăbărît la Chehelata.

23. Au pornit din Chehelata, şi au tăbărît la muntele Şafer.

24. Au pornit dela muntele Şafer, şi au tăbărît la Harada.

25. Au pornit din Harada, şi au tăbărît la Machelot.

26. Au pornit din Machelot, şi au tăbărît la Tahat.

27. Au pornit din Tahat, şi au tăbărît la Tarah.

28. Au pornit din Tarah, şi au tăbărît la Mitca.

29. Au pornit din Mitca, şi au tăbărît la Haşmona.

30. Au pornit din Haşmona, şi au tăbărît la Moserot.

31. Au pornit din Moserot, şi au tăbărît la Bene-Iaacan.

32. Au pornit din Bene-Iaacan, şi au tăbărît la Hor-Ghidgad.

33. Au pornit din Hor-Ghidgad, şi au tăbărît la Iotbata.

34. Au pornit din Iotbata, şi au tăbărît la Abrona.

35. Au pornit din Abrona, şi au tăbărît la Eţion-Gheber.

36. Au pornit din Eţion-Gheber, şi au tăbărît în pustia Ţin, adică la Cades.

Dela Cades la cîmpia Moabului.

37. Au pornit din Cades, şi au tăbărît la muntele Hor, la marginea ţării Edomului.

38. Preotul Aaron s-a suit pe muntele Hor, după porunca Domnului; şi a murit acolo, în al patruzecilea an după ieşirea copiilor lui Israel din ţara Egiptului, în luna a cincea, în cea dintîi zi a lunii.

39. Aaron era în vîrstă de o sută douăzeci şi trei de ani cînd a murit pe muntele Hor.

40. Împăratul Aradului, Cananitul, care locuia în partea de miazăzi a ţării Canaanului, a aflat de sosirea copiilor lui Israel.

41. Au pornit dela muntele Hor, şi au tăbărît la Ţalmona.

42. Au pornit din Ţalmona, şi au tăbărît la Punon.

43. Au pornit din Punon, şi au tăbărît la Obot.

44. Au pornit din Obot, şi au tăbărît la Iie-Abarim, la hotarul Moabului.

45. Au pornit din Iie-Abarim, şi au tăbărît la Dibon-Gad:

46. Au pornit din Dibon-Gad, şi au tăbărît la Almon-Diblataim.

47. Au pornit din Almon-Diblataim, şi au tăbărît la munţii Abarim, înaintea muntelui Nebo.

48. Au pornit dela munţii Abarim, şi au tăbărît în cîmpia Moabului, lîngă Iordan, în faţa Ierihonului.

49. Au tăbărît lîngă Iordan, dela Bet-Ieşimot pînă la Abel-Sitim, în cîmpia Moabului.

Cananiţii trebuiesc nimiciţi.

50. Domnul a vorbit lui Moise în cîmpia Moabului, lîngă Iordan în faţa Ierihonului. Şi a zis:

51. „Vorbeşte copiilor lui Israel, şi spune-le: «Dupăce veţi trece Iordanul şi veţi intra în ţara Canaanului,

52. să izgoniţi dinaintea voastră pe toţi locuitorii ţării, să le dărîmaţi toţi idolii de piatră, să le nimiciţi toate icoanele turnate, şi să le nimiciţi toate înălţimile pentru jertfe.

53. Să luaţi ţara în stăpînire, şi să vă aşezaţi în ea; căci Eu v-am dat ţara aceasta, ca să fie moşia voastră.

54. Să împărţiţi ţara prin sorţi, după familiile voastre. Celor ce sînt în număr mai mare, să le daţi o parte mai mare, şi celor ce sînt în număr mai mic, să le daţi o parte mai mică. Fiecare să stăpînească ce-i va cădea la sorţi; s-o luaţi în stăpînire, după seminţiile părinţilor voştri.

55. Dar dacă nu veţi izgoni dinaintea voastră pe locuitorii ţării, aceia dintre ei pe cari îi veţi lăsa, vă vor fi ca nişte spini în ochi şi ca nişte ghimpi în coaste: vă vor fi vrăjmaşi în ţara în care veţi merge să vă aşezaţi.

56. Şi vă voi face şi vouă cum hotărîsem să le fac lor.“