Numeri

Sau a patra carte a lui Moise

Capitolul 11

Focul Domnului.

1. Poporul a cîrtit în gura mare împotriva Domnului, zicînd că-i merge rău. Cînd a auzit Domnul, S-a mîniat. S-a aprins între ei focul Domnului şi a mistuit o parte din marginea taberii.

2. Poporul a strigat către Moise. Moise s-a rugat Domnului, şi focul s-a stins.

3. Locului aceluia i-au pus numele Tabeera (Ardere), pentrucă se aprinsese focul Domnului printre ei.

Prepeliţele.

4. Adunăturii de oameni, cari se aflau în mijlocul lui Israel, i-a venit poftă, ba chiar şi copiii lui Israel au început să plîngă, şi să zică: „Cine ne va da carne să mîncăm?

5. Ne aducem aminte de peştii pe cari-i mîncam în Egipt, şi cari nu ne costau nimic, de castraveţi, de pepeni, de praji, de ceapă şi de usturoi.

6. Acum ni s-a uscat sufletul: nu mai este nimic! Ochii noştri nu văd decît mana aceasta.“

7. Mana semăna cu grăuntele de coriandru, şi la vedere era ca bedeliumul.

8. Poporul se risipea şi o strîngea, o măcina la rîşniţă, sau o pisa într-o piuă; o fierbea în oală, şi făcea turte din ea. Mana avea gustul unei turte făcute cu untdelemn.

9. Cînd cădea roua noaptea în tabără, cădea şi mana.

10. Moise a auzit pe popor plîngînd, fiecare în familia lui şi la uşa cortului lui. Mînia Domnului s-a aprins cu tărie. Moise s-a întristat,

11. şi a zis Domnului: „Pentru ce mîhneşti Tu pe robul Tău, şi pentru ce n-am căpătat eu trecere înaintea Ta, de ai pus peste mine sarcina acestui popor întreg?

12. Oare eu am zămislit pe poporul acesta? Oare eu l-am născut, ca să-mi zici:«Poartă-l la sînul tău, cum poartă doica pe copil,» pînă în ţara pe care ai jurat părinţilor lui că i-o vei da?

13. De unde să iau carne, ca să dau la tot poporul acesta? Căci ei plîng la mine, zicînd:«Dă-ne carne ca să mîncăm!»

14. Eu singur nu pot să port pe tot poporul acesta, căci este prea greu pentru mine.

15. Decît să Te porţi aşa cu mine, mai bine omoară-mă, Te rog, dacă mai am vreo trecere înaintea Ta, ca să nu-mi mai văd nenorocirea.“

16. Domnul a zis lui Moise: „Adună la Mine şaptezeci de bărbaţi, dintre bătrînii lui Israel, din cei pe cari-i cunoşti ca bătrîni ai poporului şi cu putere asupra lor; adu-i la cortul întîlnirii, şi să se înfăţişeze acolo împreună cu tine.

17. Eu Mă voi pogorî, şi îţi voi vorbi acolo; voi lua din duhul care este peste tine, şi-l voi pune peste ei ca să poarte împreună cu tine sarcina poporului, şi să n-o porţi tu singur.

18. Să spui poporului: «Sfinţiţi-vă pentru mîne, şi aveţi să mîncaţi carne, fiindcă aţi plîns în auzul Domnului, şi aţi zis: «Cine ne va da carne să mîncăm? Căci noi o duceam bine în Egipt!» Domnul vă va da carne, şi veţi mînca.

19. Aveţi să mîncaţi carne, nu o zi, nici două zile, nici cinci zile, nici zece zile, nici două zeci de zile,

20. ci o lună întreagă, pînă vă va ieşi pe nări, şi vă veţi scîrbi de ea, pentrucă n-aţi ascultat de Domnul care este în mijlocul vostru, şi pentrucă aţi plîns înaintea Lui, zicînd: «Pentruce am ieşit noi oare din Egipt?.“

21. Moise a zis: „Şase sute de mii de oameni cari merg pe jos alcătuiesc poporul în mijlocul căruia sînt eu, şi Tu zici: «Le voi da carne, şi vor mînca o lună întreagă!»

22. Putem tăia oare atîtea oi şi atîţia boi, ca să ajungă? Sau nu cumva avem să prindem toţi peştii mării, ca să le ajungă?“

23. Domnul a răspuns lui Moise: „Nu cumva s-a scurtat oare mîna Domnului? Vei vedea acum dacă ceeace ţi-am spus se va întîmpla sau nu.“

24. Moise a ieşit, şi a spus poporului cuvintele Domnului. A adunat şaptezeci de bărbaţi din bătrînii poporului, şi i-a pus în jurul cortului.

25. Domnul S-a pogorît în nor, şi a vorbit lui Moise; a luat din duhul care era peste el, şi l-a pus peste cei şaptezeci de bătrîni. Şi de îndată ce duhul s-a aşezat peste ei, au început să proorocească; dar după aceea n-au mai proorocit.

26. Doi oameni, unul numit Eldad, şi altul Medad, rămăseseră în tabără, şi duhul s-a aşezat şi peste ei; căci erau dintre cei scrişi, măcar că nu se duseseră la cort. Şi au început să proorocească şi ei în tabără.

27. Un tînăr a alergat şi a dat de ştire lui Moise, zicînd: „Eldad şi Medad proorocesc în tabără.“

28. Şi Iosua, fiul lui Nun, care slujea lui Moise din tinereţa lui, a luat cuvîntul, şi a zis: „Domnule Moise, opreşte-i.“

29. Moise i-a răspuns: „Eşti gelos pentru mine? Să dea Dumnezeu ca tot poporul Domnului să fie alcătuit din prooroci, şi Domnul să-Şi pună Duhul Lui peste ei!“

30. Apoi Moise s-a întors în tabără, el şi bătrînii lui Israel.

31. Domnul a făcut să sufle de peste mare un vînt, care a adus prepeliţe, şi le-a răspîndit peste tabără cale cam de o zi într-o parte şi cale cam de o zi de cealaltă parte în jurul taberii. Aveau o înălţime de aproape doi coţi dela faţa pămîntului.

32. În tot timpul zilei aceleia şi toată noaptea, şi toată ziua următoare, poporul s-a sculat şi a strîns prepeliţe; cel ce strînsese cel mai puţin avea zece omeri. Ei şi le-au întins în jurul taberii.

33. Pe cînd carnea era încă în dinţii lor, fără să fie mestecată, Domnul S-a aprins de mînie împotriva poporului; şi Domnul a lovit poporul cu o urgie foarte mare.

34. Au pus locului aceluia numele Chibrot-Hataava (Mormintele lăcomiei), pentrucă acolo au îngropat pe poporul apucat de poftă.

35. Dela Chibrot-Hataava, poporul a plecat la Haţerot, şi s-a oprit la Haţerot.