Evanghelia după Marcu

Capitolul 6

Isus la Nazaret. - Necredinţa locuitorilor.

1. Isus a plecat de acolo, şi S-a dus în patria Lui. Ucenicii Lui au mers după El.

2. Cînd a venit ziua Sabatului, a început să înveţe pe norod în sinagogă. Mulţi, cînd Îl auzeau, se mirau şi ziceau: „De unde are El aceste lucruri? Ce fel de înţelepciune este aceasta, care I-a fost dată? Şi cum se fac astfel de minuni prin mînile Lui?

3. Nu este acesta tîmplarul, feciorul Mariei, fratele lui Iacov, al lui Iose, al lui Iuda şi al lui Simon? Şi nu sînt surorile Lui aici între noi?“ Şi găseau o pricină de poticnire în El.

4. Dar Isus le-a zis: „Un prooroc nu este dispreţuit decît în patria Lui, între rudele Lui şi în casa Lui.“

5. N-a putut să facă nici o minune acolo, ci doar Şi-a pus mînile peste cîţiva bolnavi, şi i-a vindecat.

6. Şi se mira de necredinţa lor.

Trimiterea celor doisprezece.

Isus străbătea satele de primprejur şi învăţa pe norod.

7. Atunci a chemat la Sine pe cei doisprezece, şi a început să-i trimeată doi cîte doi, dîndu-le putere asupra duhurilor necurate.

8. Le-a poruncit să nu ia nimic cu ei pe drum decît un toiag; să n-aibă nici pîne, nici traistă, nici bani de aramă la brîu;

9. să se încalţe cu sandale, şi să nu se îmbrace cu două haine.

10. Apoi le-a zis: „În orice casă veţi intra, să rămîneţi acolo pînă veţi pleca din locul acela.

11. Şi, dacă în vreun loc nu vă vor primi, şi nu vă vor asculta, să plecaţi de acolo, şi să scuturaţi îndată praful de supt picioarele voastre, ca mărturie pentru ei. Adevărat vă spun că, în ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru pămîntul Sodomei şi Gomorei decît pentru cetatea aceea.“

12. Ucenicii au plecat, şi au propovăduit pocăinţa.

13. Scoteau mulţi draci, şi ungeau cu untdelemn pe mulţi bolnavi, şi-i vindecau.

Moartea lui Ioan Botezătorul.

14. Impăratul Irod a auzit vorbindu-se despre Isus, al cărui Nume ajunsese vestit; şi a zis: „Ioan Botezătorul a înviat din morţi, şi de aceea lucrează aceste puteri prin el.“

15. Alţii ziceau: „Este Ilie.“ Iar alţii ziceau: „Este un prooroc ca unul din prooroci.“

16. Dar Irod, cînd a auzit lucrul acesta, zicea: „Ioan acela, căruia i-am tăiat capul, a înviat din morţi.“

17. Căci Irod însuş trimesese să prindă pe Ioan, şi-l legase în temniţă, din pricina Irodiadei, nevasta fratelui său Filip, pentrucă o luase de nevastă.

18. Şi Ioan zicea lui Irod: „Nu-ţi este îngăduit să ţii pe nevasta fratelui tău!“

19. Irodiada avea necaz pe Ioan, şi voia să-l omoare. Dar nu putea,

20. căci Irod se temea de Ioan, fiindcă îl ştia om neprihănit şi sfînt; îl ocrotea, şi, cînd îl auzea, de multe ori sta în cumpănă, neştiind ce să facă; şi-l asculta cu plăcere.

21. Totuş a venit o zi cu bun prilej, cînd Irod îşi prăznuia ziua naşterii, şi a dat un ospăţ boierilor săi, mai marilor oastei şi fruntaşilor Galileii.

22. Fata Irodiadei a intrat la ospăţ, a jucat, şi a plăcut lui Irod şi oaspeţilor lui. Împăratul a zis fetei: „Cere-mi orice vrei, şi-ţi voi da.“

23. Apoi a adăugat cu jurămînt: „Ori ce-mi vei cere, îţi voi da, fie şi jumătate din împărăţia mea.“

24. Fata a ieşit afară, şi a zis mamei sale: „Ce să cer? Şi mamă-sa i-a răspuns: „Capul lui Ioan Botezătorul.“

25. Ea s-a grăbit să vină îndată la Împărat, şi i-a făcut următoarea cerere: „Vreau să-mi dai îndată, într-o farfurie, capul lui Ioan Botezătorul.“

26. Împăratul s-a întristat foarte mult; dar, din pricina jurămintelor sale şi din pricina oaspeţilor, n-a vrut să zică nu.

27. A trimes îndată un ostaş de pază, cu porunca de a aduce capul lui Ioan Botezătorul. Ostaşul de pază s-a dus şi a tăiat capul lui Ioan în temniţă,

28. l-a adus pe o farfurie, l-a dat fetei, şi fata l-a dat mamei sale.

29. Ucenicii lui Ioan, cînd au auzit acest lucru, au venit de i-au ridicat trupul, şi l-au pus într-un mormînt.

Înmulţirea pînilor.

30. Apostolii s-au adunat la Isus, şi I-au spus tot ce făcuseră şi tot ce învăţaseră pe oameni.

31. Isus le-a zis: „Veniţi singuri la o parte, într-un loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin.“ Căci erau mulţi cari veneau şi se duceau, şi ei n-aveau vreme nici să mănînce.

32. Au plecat dar cu corabia, ca să se ducă într-un loc pustiu, la o parte.

33. Oamenii i-au văzut plecînd, şi i-au cunoscut; au alergat pe jos din toate cetăţile, şi au venit înaintea lor în locul în care se duceau ei.

34. Cînd a ieşit din corabie, Isus a văzut mult norod; şi I s-a făcut milă de ei, pentrucă erau ca nişte oi cari n-aveau păstor; şi a început să-i înveţe multe lucruri.

35. Fiindcă ziua era pe sfîrşite, ucenicii s-au apropiat de El şi I-au zis: „Locul acesta este pustiu şi ziua este pe sfîrşite.

36. Dă-le drumul să se ducă în cătunele şi satele de primprejur, ca să-şi cumpere pîne, fiindcă n-au ce mînca.“

37. „Daţi-le voi să mănînce“, le-a răspuns Isus. Dar ei I-au zis: „Oare să ne ducem să cumpărăm pîni de două sute de lei, şi să le dăm să mănînce?“

38. Şi El i-a întrebat: „Cîte pîni aveţi? Duceţi-vă de vedeţi.“ S-au dus de au văzut cîte pîni au, şi au răspuns: „Cinci, şi doi peşti.“

39. Atunci le-a poruncit să-i aşeze pe toţi, cete-cete, pe iarba verde.

40. Şi au şezut jos în cete de cîte o sută şi de cîte cincizeci.

41. El a luat cele cinci pîni şi cei doi peşti. Şi-a ridicat ochii spre cer, şi a rostit binecuvîntarea. Apoi a frînt pînile şi le-a dat ucenicilor, ca ei să le împartă norodului. Asemenea şi cei doi peşti, i-a împărţit la toţi.

42. Au mîncat toţi şi s-au săturat;

43. şi au ridicat douăsprezece coşuri pline cu fărămituri de pîne şi cu ce mai rămăsese din peşti.

44. Cei ce mîncaseră pînile, erau cinci mii de bărbaţi.

Isus umblă pe mare.

45. Îndată, Isus a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie, şi să treacă înaintea Lui de cealaltă parte, spre Betsaida. În timpul acesta, El avea să dea drumul norodului.

46. Dupăce Şi-a luat rămas bun dela norod, S-a dus în munte, ca să Se roage.

47. Cînd s-a înserat, corabia era în mijlocul mării, iar Isus era singur pe ţărm.

48. A văzut pe ucenici că se necăjesc cu vîslirea, căci vîntul le era împotrivă. Şi într-a patra strajă din noapte, a mers la ei, umblînd pe mare, şi voia să treacă pe lîngă ei.

49. Cînd L-au văzut ei umblînd pe mare, li s-a părut că este o nălucă, şi au ţipat;

50. pentrucă toţi L-au văzut, şi s-au spăimîntat. Isus a vorbit îndată cu ei, şi le-a zis: „Îndrăzniţi, Eu sînt, nu vă temeţi!“

51. Apoi S-a suit la ei în corabie, şi a stat vîntul. Ei au rămas uimiţi şi înmărmuriţi,

52. căci nu înţeleseseră minunea cu pînile, fiindcă le era inima împietrită.

Vindecări la Ghenezaret.

53. După ce au trecut marea, au venit în ţinutul Ghenezaretului, şi au tras la mal.

54. Cînd au ieşit din corabie, oamenii au cunoscut îndată pe Isus,

55. au alergat prin toate împrejurimile, şi au început să aducă pe bolnavi în paturi, pretutindeni pe unde se auzea că era El.

56. Oriunde intra El, în sate, în cetăţi sau în cătune, puneau pe bolnavi pe pieţe, şi-L rugau să le dea voie doar să se atingă de poalele hainei Lui. Şi toţi cîţi se atingeau de El, erau tămăduiţi.