Cartea a doua a împăraţilorSau „CARTEA A PATRA A ÎMPĂRAŢILOR“ (în Septuaginta)

Capitolul 14

Amaţia împărat al lui Iuda

1. În anul al doilea* al lui Ioas, fiul lui Ioahaz, împăratul lui Israel, a început să împărăţească Amaţia*, fiul lui Ioas, împăratul lui Iuda.

2. El era în vârstă de douăzeci şi cinci de ani când a început să împărăţească şi a împărăţit douăzeci şi nouă de ani la Ierusalim. Şi numele mamei lui era Ioadan, din Ierusalim.

3. Şi el a făcut ce era drept în ochii Domnului, dar nu ca David, tatăl său; a făcut după toate câte făcuse Ioas, tatăl său.

4. Totuşi înălţimile* n-au fost îndepărtate; poporul* încă jertfea şi ardea tămâie pe înălţimi.

5. Şi a fost aşa: când s-a întărit împărăţia în mâna lui, a ucis* pe slujitorii lui care-l uciseseră pe împăratul, tatăl său.

6. Dar pe fiii ucigaşilor nu i-a ucis, după cum este scris în cartea legii lui Moise, în care Domnul a poruncit, zicând: „Părinţii* să nu fie omorâţi pentruSau „împreună cu“ fii, nici fiii să nu fie omorâţi pentru părinţi, ci fiecare* să fie omorât pentru păcatul lui“.

7. El a bătut zece mii din Edom în Valea Sării* şi a luat Sela* cu război şi i-a pus numele Iocteel* până în ziua aceasta.

8. Atunci* Amaţia a trimis soli la Ioas, fiul lui Ioahaz, fiul lui Iehu, împăratul lui Israel, zicând: „Vino* să ne privim în faţă“.

9. Şi Ioas, împăratul lui Israel, a trimis la Amaţia, împăratul lui Iuda, zicând: „Spinul* care este în Liban a trimis la cedrul* care este în Liban, zicând: «Dă pe fiica ta de soţie fiului meu». Şi a trecut o fiară a câmpului care este în Liban şi a călcat în picioare spinul.

10. În adevăr, ai bătut pe Edom şi inima ta te-a înălţat*; laudă-te şi rămâi acasă; de ce să stârneşti nenorocirea, ca să cazi tu şi Iuda odată cu tine?“

11. Dar Amaţia n-a ascultat. Şi Ioas, împăratul lui Israel, s-a suit şi s-au privit în faţă, el şi Amaţia, împăratul lui Iuda, în Bet-Şemeşul* care este în Iuda.

12. Şi Iuda a fost bătut înaintea lui Israel şi a fugit fiecare la cortul său.

13. Şi Ioas, împăratul lui Israel, l-a prins pe Amaţia, împăratul lui Iuda, fiul lui Ioas, fiul lui Ahazia, în Bet-Şemeş; şi a venit la Ierusalim şi a dărâmat zidul Ierusalimului, de la Poarta* lui Efraim până la Poarta* Unghiului, patru sute de coţiAproximativ 180 metri.

14. Şi a luat tot* aurul şi argintul şi toate vasele care se aflau în casa Domnului şi în vistieriile casei împăratului, şi ostateciLit. „fii ai garanţiei“; şi s-a întors în Samaria.

15. Şi celelalte* fapte ale lui Ioas, ce a făcut şi puterea lui şi cum s-a luptat cu Amaţia, împăratul lui Iuda, nu sunt scrise în Cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel?

16. Şi Ioas a adormit cu părinţii săi şi a fost înmormântat în Samaria, cu împăraţii lui Israel; şi Ieroboam, fiul său, a împărăţit în locul său.

17. Şi Amaţia*, fiul lui Ioas, împăratul lui Iuda, a trăit cincisprezece ani după moartea lui Ioas, fiul lui Ioahaz, împăratul lui Israel.

18. Şi celelalte fapte ale lui Amaţia, nu sunt scrise în Cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda?

19. Şi au uneltit* împotriva lui în Ierusalim, şi el a fugit la Lachis*; şi au trimis după el la Lachis şi l-au omorât acolo.

20. Şi l-au adus pe cai şi a fost înmormântat cu părinţii săi în Ierusalim, în cetatea lui David.

21. Şi tot poporul lui Iuda a luat pe Azaria*, care era în vârstă de şaisprezece ani, şi l-a făcut împărat în locul tatălui său, Amaţia.

22. El a reconstruit Elatul* şi l-a adus înapoi lui Iuda, după ce a adormit împăratul cu părinţii săi.

Ieroboam al doilea, împărat al lui Israel

23. În anul al cincisprezecelea al lui Amaţia, fiul lui Ioas, împăratul lui Iuda, a început să împărăţească în Samaria Ieroboam, fiul lui Ioas, împăratul lui Israel; şi a împărăţit patruzeci şi unu de ani.

24. Şi a făcut rău în ochii Domnului; nu s-a depărtat de toate păcatele lui Ieroboam*, fiul lui Nebat, cu care a făcut pe Israel să păcătuiască.

25. El a luat înapoi* hotarul lui Israel de la intrarea* Hamatului, până la marea* câmpieiMarea Sărată; Lit. „Marea Araba“, după cuvântul Domnului Dumnezeului lui Israel, pe care-l spusese prin robul Său, Iona*, profetul, fiul lui Amitai, care era din Gat-Hefer*.

26. Pentru că Domnul a văzut* că strâmtorarea lui Israel era foarte amară, şi că nu era nimeni nici închis, nici liber, nimeni care să ajute* pe Israel.

27. Şi Domnul nu zisese* că va şterge de sub ceruri numele lui Israel; şi i-a salvat prin mâna lui Ieroboam, fiul lui Ioas.

28. Şi celelalte fapte ale lui Ieroboam şi tot ce a făcut şi puterea lui şi cumSau „puterea cu care“ s-a luptat şi cum a luat înapoi Damascul* şi Hamatul lui Iuda* pentru Israel, nu sunt scrise în Cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel?

29. Şi Ieroboam a adormit cu părinţii săi, cu împăraţii lui Israel; şi Zaharia*, fiul său, a împărăţit în locul său.



Traducerea GBV 2001: Copyright © GBV România (www.gbv.ro)