Evanghelia după Marcu

Capitolul 12

Parabola viticultorilor (Mt 21.33-46;Lc 20.9-9)

1. Şi a început să le vorbească în parabole: „Un om a plantat o vie şi a împrejmuit-o cu gard şi a săpat o groapă pentru teasc şi a zidit un turn şi a arendat-o unor viticultori şi a plecat din ţară.

2. Şi, la timpul potrivit, a trimis la viticultori un rob, ca să primească de la viticultori din roadele viei.

3. Dar ei l-au luat şi l-au bătut şi l-au trimis înapoi fără nimic.

4. Şi a trimis din nou la ei un alt rob; şi pe acelaUnele ms. „în acela au aruncat pietre şi“ l-au rănit la cap şi l-au trimis înapoi cu insulteUnele ms. „şi l-au insultat“; alte ms. „l-au trimis înapoi, insultându-l.

5. Şi a trimis din nouUnele ms. omit „din nou“ un altul; şi pe acela l-au omorât; şi pe mulţi alţii, pe unii bătându-i, iar pe alţii omorându-i.

6. Mai avândUnele ms. „avea“; alte ms. ad. „deci“ un singur fiu preaiubitUnele ms „preaiubitul său“, l-a trimis şi pe elUnele ms. omit „şi pe el“ la ei, la urmă, spunând: «Îl vor respecta pe fiul meu».

7. Dar viticultorii aceia au zis între ei: «Acesta este moştenitorul; veniţi, să-l omorâm, şi moştenirea va fi a noastră!»

8. Şi l-au luat şi l-au omorât şi l-au scos afară din vie.

9. Ce va face deciUnele ms. omit stăpânul viei? Va veni şi-i va omorî pe viticultori şi via o va da altora.

10. N-aţi citit nici Scriptura aceasta: «Piatra* pe care au lepădat-o ziditorii, aceasta a ajunsSau „a fost făcută“ cap de unghi.

11. Aceasta a fost de la Domnul şi este minunat în ochii noştri»?“

12. Şi* căutau să-L prindă şi s-au temut de mulţime; pentru că au înţeles că despre eiSau „împotriva lor“ spusese parabola; şi L-au lăsat şi au plecat.

Tributul Cezarului (Mt 22.15-22;Lc 20.20-26)

13. Şi ·au trimis la El pe unii dintre farisei şi dintre irodiani, ca să-L prindă cu vorba.

14. Şi ei, venind, ·I-au spus: „Învăţătorule, ştim că eşti adevărat şi că nu-Ţi pasă de nimeni, pentru că nu priveşti la înfăţişarea oamenilor, ci îi înveţi cu adevărat calea lui Dumnezeu. Se cuvine să dăm tribut Cezarului, sau nu? Să dăm, sau să nu dăm?“

15. Dar El, cunoscându-le făţărnicia, le-a spus: „Pentru ce Mă ispitiţi? Aduceţi-Mi un dinar, ca să-l văd“.

16. Şi I-au adus. Şi El ·le-a spus: „Ale cui sunt chipul acesta şi inscripţia?“ Şi ei I-au spus: „Ale Cezarului“.

17. Şi Isus, răspunzândUnele ms. omit, le-a spusUnele ms. „a spus“: „Daţi Cezarului cele ale Cezarului şi lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu!“ Şi se minunau de El.

Întrebarea saducheilor despre înviere (Mt 22.23-33;Lc 20.27-40)

18. Şi ·au venit la El nişte saduchei, care* zic că nu este înviere; şi-L întrebau, spunând:

19. „Învăţătorule, Moise* ne-a scris că, dacă va muri fratele cuiva şi va lăsa o soţie în urmă şi nu va lăsa copii, fratele său s-o ia pe soţia lui şi să-i ridice urmaşLit. „sămânţă“ (şi în v.20-22) fratelui său.

20. ErauUnele ms. ad. „deci“ şapte fraţi; şi cel dintâi a luat o soţie şi, murind, n-a lăsat urmaş;

21. şi al doilea a luat-o şi a murit şi nici el n-a lăsatUnele ms. „nelăsând“ urmaş; şi al treilea la fel.

22. Şi cei şapteUnele ms. ad. „au luat-o şi“ n-au lăsat urmaş. La urma tuturor a murit şi femeia.

23. La înviereUnele ms. ad. „deci“, când vor înviaUnele ms. omit „când vor învia“, căruia dintre ei îi va fi soţie? pentru că cei şapte au avut-o de soţie“.

24. Şi Isus, răspunzândUnele ms. omit, le-a spus: „Nu pentru aceasta vă rătăciţi voi, necunoscând nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu?

25. Pentru că, atunci când vor învia dintre morţi, nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt* ca îngeriiUnele ms. ad. „care sunt“ în ceruri.

26. Iar despre cei morţi, că înviază, n-aţi citit în cartea lui Moise, la textul despre rugArbust spinos, cum i-a vorbit Dumnezeu, spunând: «Eu* sunt Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov»?

27. ElUnele ms. „Dumnezeu“ nu este Dumnezeul celor morţi, ci al celor viiUnele ms. „El nu este Dumnezeu al celor morţi, ci Dumnezeu al celor vii“. Voi deciUnele ms. omit vă rătăciţi mult“.

Porunca cea mare (Mt 22.34-40;Lc 10.25-28)

28. Şi, apropiindu-se unul dintre cărturarii care îi auzise discutând împreună, văzândSau „ştiind“ că le-a răspuns bine, L-a întrebat: „Care este cea dintâi poruncă dintre toate?“

29. Şi Isus i-a răspuns: „Cea dintâi poruncă dintre toateUnele ms.Cea dintâi dintre toate poruncile“; alte ms. „Cea dintâi este“; alte ms. „Cea dintâi dintre toate“ este: «Ascultă*, Israele! Domnul Dumnezeul nostru este un singur Domn»,

30. şi: «Să-L iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi cuLit. „din“ tot cugetul tău şi din toată puterea ta». Aceasta este cea dintâi poruncăUnele ms. omit „Aceasta este cea dintâi poruncă“.

31. Şi o a doua, asemenea eiUnele ms. omit „asemenea ei“, este aceasta: «Să-l* iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi». Nu este altă poruncă mai mare decât acestea“.

32. Şi cărturarul I-a spus: „Bine, Învăţătorule, ai vorbit potrivit adevărului, pentru că* ElUnele ms. „Dumnezeu“ este Unul singur şi nu este altul afară de El.

33. Şi a-L iubi din toată inima şi cuLit. „din“ toată priceperea şi din tot sufletulUnele ms. omit „şi din tot sufletul“ şi cuLit. „din“ toată puterea, şi a-l iubi pe aproape ca pe sine este* mai mult decât toate arderile-de-tot şi jertfele“.

34. Şi Isus, văzând că a răspuns cu pricepere, i-a spus: „Tu nu eşti departe de Împărăţia lui Dumnezeu“. Şi* nimeni nu mai îndrăznea să-L întrebe.

Al cui fiu este Hristosul (Mt 22.41-46;Lc 20.4-44)

35. Şi Isus, răspunzând, spunea, învăţându-i în templuGr. „hieron“: „Cum spun cărturarii că Hristosul este fiu al lui David?

36. Pentru căUnele ms. omit „Pentru că“ David însuşi a spus prin* Duhul Sfânt: «Domnul* a zis Domnului meu: Şezi la dreapta Mea până voi pune pe vrăjmaşii Tăi ca aşternut al picioarelor TaleUnele ms. „pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale“».

37. David însuşi deciUnele ms. omit „deci“; alte ms. „Dacă deci David“ Îl numeşte Domn; şi cum este El fiu al lui?“ Şi marea mulţime Îl asculta cu bucurie.

Mustrarea cărturarilor (Mt 23.5-7,14;Lc 20.45-47)

38. Şi în* învăţătura Sa le spunea: „Feriţi-vă* de cărturarii cărora le place să umble în haine lungi, cărora le plac şi saluturile în pieţe

39. şi scaunele de seamă în sinagogi şi locurile de seamă la mese,

40. care devorează casele văduvelor şi de ochii lumii se roagă îndelung. Aceştia vor primi mai aspră sentinţă“.

Văduva săracă (Lc 21.1-4)

41. Şi Isus, stând jos în faţa vistieriei, privea cum mulţimea arunca bani în* vistierie; şi mulţi bogaţi aruncau mult.

42. Şi o văduvă săracă a venit şi a aruncat doi bănuţiGr. „lepton“, cea mai mică monedă evreiască (de aramă), care fac un banGr. „kodrantes“, un sfert dintr-un „asarion“.

43. Şi, chemând la Sine pe ucenicii Săi, le-a zisUnele ms. „le zice“: „Adevărat vă spun, această* văduvă săracă a aruncat mai mult decât toţi cei care au aruncat în vistierie.

44. Pentru că toţi au aruncat din prisosul lor, dar ea, din sărăcia ei, a aruncat tot* ce avea, tot ce-i rămăsese ca să trăiască“.



Traducerea GBV 2001: Copyright © GBV România (www.gbv.ro)